Fostul şef DGA, Cătălin Ioniţă, şi actualul şef al AEP, Constantin Mituleţu-Buică, şi-au pierdut titlurile de doctor după ce CNARDCU a constatat că au plagiat lucrările de doctorat. Ambele hotărâri au fost luate în data de 23 februarie şi au fost făcute publice luni
Chestorul principal de poliţie Cătălin Alexandru Ioniţă, fost şef al Poliţiei Române şi fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi preşedintele în exerciţiu al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Mituleţu Buică rămân fără titlurile de doctor după ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis oficial că au plagiat în lucrările de doctorat
Chestorul principal de poliţie Cătălin Alexandru Ioniţă, fost director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), este acuzat că a plagiat întreaga sa teză de doctorat, de la prima până la ultima pagină a scris Press One, citat de News.ro.
Chestorul Cătălin Ioniţă s-a pensionat în septembrie 2020, la 44 de ani.
Pentru Constantin-Florin Mituleţu-Buică, decizia vine la patru luni după ce Press One a relatat că teza sa de doctoratîncalcă normele academice de realizare a unei lucrări ştiinţifice, iar CNATDCU a confirmat oficial plagiatul.
”Vorbim de o anumită perspectivă a plagiatului, nu din punct de vedere etic şi ştiinţific”, a fost replica lui Buică la momentul descoperirii plagiatului, întrebat în legătură cu teza sa de doctorat, al cărei titlu nu l-a putut spune, invocând oboseala.