Dorel Stoica a avut parte de o aniversare pe care nu o va uita prea curând. Echipa lui a jucat în Cupa Ligii împotriva celor de la Newhall Rangers. În repriza a doua, un fault banal la mijlocul terenului a declanșat nebunia pe teren. Adversarii românilor au luat foc, sărind la bătaie. L-au caftit bine pe fotbalistul care faultase, i-au dat câteva scatoalce și lui Dorel Stoica pentru că a încercat să-și apere colegul, ba i-au lovit și pe arbitri, scrie Prosport.
Arbitrul de centru a eliminat mai mulți jucători ai celor de la Newhall Rangers, după care a fluierat sfârșitul partidei. Spre fericirea românilor, bucuroși că repriza de box a luat sfârșit.
Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină a zonei Essex, însă Dorel Stoica nu vrea să mai aștepte decizia. Se pare că olteanul s-a hotărât să agațe definitiv ghetele în cui, nedorindu-și o nouă confruntare de acest gen.