FOTO Cei patru copii morţi la Timişoara au fost conduşi pe ultimul drum

Cei patru fraţi din Timişoara, morţi săptămâna trecută într-un incendiu, au fost înmormântaţi azi, în prezenţa ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.
Romania TV
22 ian. 2020, 13:54
FOTO Cei patru copii morţi la Timişoara au fost conduşi pe ultimul drum

Cei patru copii au fost arşi de vii săptămâna trecută, după ce acoperişul casei în care se aflau a luat foc şi bucăţi din acesta s-a prăbuşit peste ei, în timp ce se aflau în grija fratelui lor de doar 14 ani. Fratel cel mare a suferit şi el o intoxicaţie cu fum, dar a supravieţuit.

Înmormântarea a avut loc miercuri, în prezenţa ÎPS Ioan Selejan, care a oficiat slujba şi s-a şi ocupat de toate formalităţile, astfel încât micuţii să aibă parte de o înmormântare creştinească cum se cuvine. Funeraliile au avut în oraşul Recaş, de unde provine mama copiilor.

Ioan Selejan a fost vizibil impresionat de tragedia copiilor şi a avut nevoie de mai multe momente de pauză în timpul slujbei, pentru că vocea îi era gâtuită de durere.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primeşti bani din străinătate. Cum află ANAF de sumele transferate, de fapt
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH