FOTO: Cum încearcă „șmecherii” cu BMW din Mamaia să scape de taxa parcare

Turiștii din Mamaia nu mai vor să plătească locurile de parcare, ale căror prețuri sunt umflate artificial. Astfel, unii preferă fie să nu mai vină cu mașina personală pe litoral, fie să recurgă la tot felul de șmecherii cu ajutorul cărora să scape de taxe. 
Filip Stan
29 iul. 2022, 15:57
FOTO: Cum încearcă „șmecherii

Astfel, în ceastă săptămână, doi turiști as-au gândit să demonteze plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor pentru a nu mai plăti parcarea, în stațiunea Mamaia. Poliția tot a reușit să identifice proprietarii, pe care i-au amendat cu 500 de lei. În plus, Poliția Locală a stabilit ca unul dintre autoturisme să fie ridicat.

Primăria Constanța, instituție condusă de către PNL-istul Vergil Chițac, a informat cetățenii cu privire la evenimentul nefericit.

„Cei doi turişti veniţi în vacanţă în staţiunea Mamaia s-au gândit că aceasta este cea mai bună modalitate de a economisi nişte bani, neachitănd taxa de parcare. Dar cum nu au vrut să primească nici amendă pentru acest lucru şi-au scos numerele de înmatriculare.

Din nefericire pentru ei, însă, poliţiştii locali au procedat la identificarea acestora şi i-au sancţionat contraventional cu suma de 500 lei, fiecare.

Pentru unul dintre contravenienţi s-a dispus şi măsura ridicării şi transportării autovehiculului în parcul auto al municipalităţii situat pe strada Caraiman, nr.1″, a transmis Primăria Constanţa.

Şoferul cu autoturismul ridicat a plătit 450 de lei – tariful de ridicare a maşinii, 120 de lei – tariful transport a maşinii şi 60 de lei – tariful depozitare a maşinii pe timp zi.  Celălalt şofer a avut noroc pentru că s-a prezentat la maşină. Astfel, vehiculul nu a mai fost tractat.

Preţul parcării în Mamaia, până în această săptămână, a fost de 96 de lei pe zi. După multe reclamații și scandaluri, consilierii locali au decis ca parcarea în staţiune să fie gratuită între orele în intervalul orar 19:00 – 09:00.

 

Primarul Constanței recunoaște că nu merită să mergi în stațiunea Mamaia

Românii preferă să plece la vecinii bulgari sau în Grecia, unde oferta este mult mai diversificată, iar raportul calitate-preț este de nerefuzat, față de litoralul autohton. De asemenea, plajele din vestul Europei sau din Asia, Africa, sunt mult mai atractive.

Au trecut vremurile în care stațiunea Mamaia era „vedeta de la Marea Neagră”, din perioada lui Radu Mazăre. Turiștii cu chef de petrecere vin doar în weekend, în zona de nord a stațiunii, special pentru cluburile scumpe, fără a face un întreg sejur.

Situația dramatică a turismului de la Marea Neagră l-a alertat pe primarul PNL din Constanța, Vergil Chițac. Potrivit acestuia, raportul calitate-preț oferit de România nu poate concura nici măcar cu Bulgaria și Grecia. În plus, criza economică și-a pus puternic amprenta, a recunoscut edilul local.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Condimentul care reduce colesterolul. Costă numai câțiva lei, se găsește în orice supermarket și ajută la menținerea echilibrului în corp
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Radarul de ultimă generație, instalat în România. Detectează de la 450 de km
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CSM București și Rapid București se vor confrunta în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!