FOTO Miliardarii cu cele mai multe case din lume. Câte proprietăţi au George Soros, Jeff Bezos sau Oprah Winfrey

Dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, cel puţin cinci, din datele cunoscute, au zece sau mai multe case, iar mulţi alţii au "măcar" peste cinci, dar multă lume se întreabă de ce ar avea cineva nevoie de atâtea proprietăţi. Ei bine, în primul rând pentru confort, dar şi pentru că imobiliarele sunt printre cele mai sigure şi profitabile investiţii, mai ales pe termen lung. Iar aceşti miliardari sigur nu se grăbesc să-şi lichideze din bunuri.
Filip Stan
05 sept. 2023, 17:25
FOTO Miliardarii cu cele mai multe case din lume. Câte proprietăţi au George Soros, Jeff Bezos sau Oprah Winfrey

O altă explicaţie pentru acumularea de proprietăţi vine de la CEO-ul companiei imobiliare Chestertons, John Ennis, care explică faptul că aceşti miliardari, cei mai bogaţi oameni din lume, nu trăiesc într-o lume care se ghidează după nevoi, ci după dorinţe. În plus, adaugă el, „proprietăţile sunt unul dintre cele mai buni indicatori ai statutului social”.

Larry Ellison – număr de case: 24. Avere estimată: 145 miliarde de dolari

Cofondatorul şi preşedintele consiliului de administraţie al Oracle a cumpărat în vara anului 2022 o casă de nu mai puţin de 173 de milioane de dolari în Palm Beach, stabilind, pentru puţin timp, recordul pentru cea mai scumpă proprietate vândută vreodată în Florida. Valoarea adunată a caselor sale depăşeşte un miliard de dolari, incluzând şi un lot de şase proprietăţi în Carbon Beach din Malibu, una dintre cele mai scumpe zone din lume, care şi-a căpătat renumele de „Plaja Miliardarilor”.

Vila lui Larry Ellison din Palm Beach

Apoi, Ellison a cumpărat în 2012, de la CEO-ul companiei Dole, 98% din insula hawaiană Lanai, devenind astfel angajatorul a peste 90% din populaţia de 3.000 de persoane a insulei. De altfel, Lanai a fost şi locul unde miliardarul a decis să-şi petreacă pandemia.

Ken Griffin – număr de case: 13 | Avere estimată: 33 de miliarde de dolari

Finanţistul miliardar şi-a mutat anul trecut sediul operaţiunilor din Chicago în Florida, ocazie cu care a vândut un apartament în celebra clădire Waldorf Astoria pentru 10,2 milioane de dolari şi un al doilea pentru 11,2 milioane de dolari. Cu toate acestea el încă deţine două proprietăţi în Chicago şi încă zece răspândite pe teritoriul SUA.

Odată ajuns în Florida, Griffin a cumpărat cu 450 de milioane de dolari o porţiune imensă de plajă, cu tot cu casele aferente, pe care le-a demolat pentru a face loc unui complex nou de vile, unde va locui întreaga sa familie, inclusiv mama sa.

Vila lui Ken Griffin din Florida

 

Griffin este, de altfel, şi proprietarul celei mai scumpe case vândute vreodată, după ce a plătit 238 de milioane de dolari pe un penthouse din New York, în 2019.

Pentru perioadele când se află în Londra, miliardarul şi-a cumpărat, în imediata vecinătate a Palatului Buckingham fosta casă a generalului Charles De Gaulle, plătind nu mai puţin de 122 de milioane de dolari.

Eric Schmidt – Număr de case: 13. Avere estimată: 21.1 miliarde de dolari

Fostul CEO al Google a plătit în 2021 ameţitoarea sumă de 65 de milioane de dolari pe domeniul Enchanted Hill, din Beverly Hills. Proprietatea a aprţinut unui alt pionier al tehnologiei, cofondatorul Microsoft Paul Allen, decedat în 2018. Deşi suma este una imensă, ea reprezintă, surprinzător, doar o treime din preţul de listă al proprietăţii, Schmidt profitând de confuzia creată inclusiv în piaţa imobiliară de pandemia de Covid.

Moșia Enchanted Hill

Ron Burkle – Număr de case: 11. Avere estimată: 3 miliarde

Burkle are o pasiune pentru casele cu încărcătură istorică din Los Angeles, mai ales din zona Hollywood. În 1993 a cumpărat domeniul Harold Lloyd, construit la sfârşitul anilor 20 şi care poartă numele fostului star al filmului mut. Apoi, în 2016, a cumpărat cu 13 milioane de dolari casa lui Bob Hope din Palm Springs, iar în 2020 a dat lovitura achiziţionând faimoasa fermă Neverland, deţinută anterior de Michael Jackson, într-o tranzacţie care l-a costat 22 de milioane de dolari, mult sub preţul cerut de administratorul averii Regelui Pop.

Ferma Neverland

Oprah Winfrey – Număr de case: cel puţin 10. Avere estimată: 2.5 miliarde

Faimoasa prezentatoare TV a început să cumpere teren pentru domeniul său din Montecito în 2001. Moşia de peste 16 hectare, numită Tărâmul Promis, include casa mare, o casă de oaspeţi, piscină şi teren de tenis. Miliardara a vândut una dintre proprietăţile deţinute în Montecito actriţei Jennifer Aniston, în 2022, dar mai are alte patru în cartierul în care locuiesc şi Prinţul Harry şi Meghan Markle.

Vila lui Oprah din Montecito

Oprah a mai cumpărat în ultimii doi ani şi peste 800 de hectare pe insula Maui, din arhipelagul Hawaii.

Jeff Bezos – Număr de case: 9 | Avere estimată: 155.9 miliarde de dolari

Fondatorul Amazon şi fostul CEO al companiei, Jeff Bezos, la un moment dat cel mai bogat om al planetei, a făcut furori prin achiziţia unui super yacht de peste 130 de metri, dar asta nu înseamnă că nu investeşte masiv şi în proprietăţi pe pământ. În 2020, Bezos a cumpărat faimoasa proprietate Warner de la milionarul David Geffen, cu 165 de milioane de dolari, devenind cea mai mare proprietate necomercială vândută vreodată în California.

Vila lui Jeff Bezos

Jack Warner, fondatorul studiourilor care îi poartă numele, a construit domeniul „Epoca de Aur a Hollywoodului” în anii 20 si 30.

În toamna lui 2021, în plină pandemie, Bezos a profitat şi a cumpărat cu 78 de milioane de dolari o proprietate retrasă pe insula Maui, înconjurată de vulcani „adormiţi”.

Stan Kroenke & Ann Walton Kroenke: număr de case: 9 | Avere estimată: 12.9 miliarde de dolari, 9.2 miliarde

În familia Walton, fondatoarea lanţului de magazine americane Wallmart, există cel puţin şapte miliardari, dar cea care deţine cea mai multe proprietăţi este Ann, împreună cu soţul ei Stan, care deţin şi pachetul majoritar al clubului englez de fotbal Arsenal.

Casa lor din Los Angeles a fost cumpărată în 2018 de la faimosul cuplu Victoria şi David Beckham. Cei doi soţi mai deţin o fermă în Montana, cumpărată în 2012 pentru 132 de milioane de dolari, o alta în Texas, achiziţionată în 2016 pentru o sumă nespecificată şi evaluată în prezent la exorbitanta sumă de 750 de milioane de dolari, trei domenii în Colorado şi două în Missouri.

Vila lui Kroenke din Los Angeles

George Soros – număr de case (cunoscut): 4. Avere estimată: 8 miliarde de dolari

George Soros locuieste în cea mai mare parte a timpului în Katonah, o suburbie a New York-ului, unde deține o proprietate cu adevărat spectaculoasă. Nici un jurnalist nu a reușit să pătrundă vreodată în castelul cu 19 camere a lui Soros, însă au fost realizate fotografii cu o dronă.

Miliardarul deține o piscină, un complex sportiv cu teren de tenis, o mică pădure, toate întinse pe aproape 8 hectare de teren. Soros s-a mutat aici în 2003, după ce a cumpărat proprietatea de la Michael Crichton, creatorul seriei Jurassic Park, în schimbul a 21.5 milioane dolari. George Soros are 93 de ani și o avere evaluată în prezent la 8 miliarde dolari, după ce a cedat controlul majorității afacerilor copiilor săi, în vara acestui an.

Pe lângă acest  palat, Soros mai deține o proprietate spectaculoasă în Southampton, New York, pe care a scos-o la vânzare în 2019, cu un preț de pornire de 22,5 milioane de dolari, o casă în New York și încă un apartament în vecinătatea faimosului Central Park, din aceeași metropolă.

Vila lui Soros din Southampton

Citește și: Paris, prima capitală din Europa care interzice trotinetele electrice de închiriat. Interdicția intră în vigoare de la 1 septembrie

 

 

 

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Scandalos! Bonusuri de 500.000 de lei la pensionare, în România. Cifra este reală
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce funcție vizează dacă va fi interzis la prezidențiale
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București