Fotografia care devine ilegală în Germania. Este considerată infracţiune şi va duce la pedepse penale

"Upskirting-ul” sau realizarea de fotografii pe sub fustele femeilor fără ştirea acestora va constitui o infracţiune în Germania, a anunţat miercuri guvernul de la Berlin, la câteva luni după ce o lege similară a fost votată în Marea Britanie, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres. Va fi de asemenea interzisă fotografierea decolteului fără ştirea persoanei.
Iulian Tudor
14 nov. 2019, 09:24
Fotografia care devine ilegală în Germania. Este considerată infracţiune şi va duce la pedepse penale

„Realizarea neautorizată de imagini şi secvenţe care arată zone intime ale altor persoane fotografiate sau filmate sub haine va deveni pasibilă de pedeapsă”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nu numai faptul de a fotografia este considerat o infracţiune, ci şi distribuirea pozei este ilegală.

Parlamentul german trebuie să aprobe acest proiect pentru a putea deveni lege.

Totodată, este interzisă şi fotografierea decolteului fără ştirea persoanei respective, potrivit aceluiaşi text.

Până în prezent, acest tip de practică era considerată infracţiune penală doar în momentul în care contravenientul atingea sau hărţuia victima.

Cu toate acestea, din 2015, pedepse mai aspre, chiar cu închisoarea de până la doi ani, pot fi impuse pentru publicarea de imagini ce pot dăuna considerabil reputaţiei persoanelor care se regăsesc în aceste fotografii.

În aprilie, „Upskirting-ul” a devenit în mod oficial o infracţiune pedepsită prin lege şi în Anglia şi Ţara Galilor, iar persoanele care sunt găsite vinovate de comiterea acestor fapte riscă condamnări de până la doi ani de închisoare şi plasarea pe lista agresorilor sexuali.

Fotografiatul sub fustele femeilor, „upskirting”, a devenit infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București