Momentul zilei l-a oferit cancelarul german Angela Merkel, care l-a îmbrăţişat pe Francois Hollande.
Hollande şi Merkel au stat de altfel unul lângă altul în timpul marşului, care a durat aproximativ 30 de minute.
Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Tatiana Niculescu Bran a scris, pe Facebook, că preşedintele francez i-a mulţumit lui Klaus Iohannis, la Palatul Élysée, pentru solidaritatea manifestată în primele ore după atentat şi pentru prezenţa la marşul de solidaritate.
Un milion de oameni au participat, duminică, în centrul Parisului la un marş istoric în memoria victimelor atacurilor teroriste de săptămâna aceasta din Franţa. La eveniment au fost prezenţi şi aproximativ 50 de lideri din toată lumea, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis.