FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Cum arată, azi, unitatea militară din Târgovişte în care soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi. Ultimele trei zile din viaţa cuplului de dictatori înainte să primească pedeapsa capitală

Locul execuţiei soţilor Ceauşescu. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost ultimii români care au fost condamnaţi la moarte. Din 1990 pedeapsa capitală a fost înlocuită cu închisoarea pe viaţă.

Fosta UM01417 din Târgovişte este un loc plin de istorie, şi nu doar pentru că aici şi-au trăit ultimele zile soţii Ceauşescu. Destinaţia iniţială a clădirii a fost cea de şcoală – aici a funcţionat prima Şcoală de Cavalerie din România. Tot aici şi-a satisfăcut stagiul militar şi Regele Mihai.

Următorul reper în istoria unităţii militare îl reprezintă ultimele zile din viaţa cuplului Ceauşescu.

Cum arată locul execuţiei soţilor Ceauşescu

În seara de 22 decembrie 1989, soţii Ceauşescu au fost prinşi în judeţul Dâmboviţa şi duşi la garnizoana din Târgovişte. Destinaţia a trei încăperi din unitatea militară a fost schimbată în cele trei zile în care Ceauşeştii au stat acolo, astfel încât cuplul dictatorial să aibă acces la procedurile standard specifice reţinerilor.

Alte articole

Omul care i-a executat pe soții Ceaușescu, mărturisiri cutremurătoare despre ultima dorință a cuplului: „Sunt încă nervos atunci când vorbesc despre asta”

Nicolae Ceauşescu spune povestea tatălui său, Ion Ceauşescu, cel mai mic frate al fostului dictator: „Toată lumea i-a întors spatele”

Citeste si Cum a arătat ultima vară petrecută pe Litoral a cuplului Ceaușescu. Angajaţii, însărcinaţi să o scuture pe Elena de nisip pe spate şi să înlocuiască zilnic nisipul de pe faleză cu unul afânat

Cum intri în unitatea militară, pe partea dreaptă, se află biroul comandantului de la acea vreme, colonelul Andrei Kemenici. Biroul a servit, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, ca spaţiu pentru vizita medicală obligatorie, care preceda procedurile judiciare ce urmau să aibă loc în cursul aceleiaşi zile.

Destinaţia biroului comandantului Kemenici a fost schimbată din voinţa generalului Victor Atanasie Stănculescu care, pe 22 decembrie, fusese numit ministru al Apărării Naționale în locul generalului Vasile Milea. Gen. Milea se sinucisese în dimineaţa aceleiaşi zile. După ce i-a evacuat pe soţii Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central, câştigându-le acestora încrederea şi dându-le speranţa că îi va salva, Stănculescu a trecut de partea Revoluţiei.

„A venit şi a făcut ce a vrut în cazarma mea, când eu eram comandant. Scrie în regulament: „Comandantul e suveran”. Ce suveran eram eu când a venit în biroul meu şi a zis: „Aici vom organiza vizita medicală”?„, spunea generalul Kemenici într-un interviu din anul 2009 pentru Jurnalul Naţional.

„Procesul”

Faţă în faţă cu intrarea principală în unitate se află încăperea în care s-a pecetluit soarta dictatorilor. Biroul Servicii şi Documentaristică a fost transformat, pe 25 decembrie 1989, în sală de judecată.

Soţii Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Excepţional, pe care nu l-au recunoscut până în ultima clipă. Completul de judecată al Tribunalului a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefier a fost plutonierul-major Jan Tănase.

Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu.

La proces au mai participat Gelu Voican Voiculescu, gen. Victor Atanasie Stănculescu și prof. Virgil Măgureanu, în calitate de delegaţi ai Frontului Salvării Naționale.

Citeste si Detalii picante din viața amoroasă a cuplului Ceaușescu: de la „aventurile specifice mediului carceral” la relații intime cu gardianul la ușă

Deplasarea la Târgoviște a membrilor Tribunalului Militar Excepțional s-a făcut cu cinci elicoptere. Într-unul din elicoptere se aflau cele două prelate verzi, în care urmau să fie înfășurate cadavrele soților Ceaușescu, potrivit Wikipedia

Acuzaţiile care li s-au adus Ceauşeştilor au fost:

• Genocid – peste 60.000 victime;
• Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc;
• Subminarea economiei naționale;
• Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.

Generalul Stănculescu i-a cerut comandantului plutonului de execuţie, colonel Ionel Boeru, să-i execute pe cei doi înainte de începerea procesului.

„Noi am primit ordin să-i executăm pe soţii Ceauşescu înainte de a începe procesul. Eram patru persoane care am ştiut acest lucru decis de generalul Atanasie Stănculescu. Acesta ne-a spus cum şi unde să-i executăm înainte de vizita medicală care a precedat începerea procesului! Înainte de intrarea în sala de judecată, eu am primit ordinul să-i împuşc pe soţii Ceauşescu dacă încearcă cineva să-i salveze, indiferent de victimele colaterale!

În timpul procesului, gen. Stănculescu a ieşit de cîteva ori din sală şi se uita la televizor să vadă ce se întîmplă la Bucureşti. Era foarte posibil ca, dacă se întîmpla ceva la Bucureşti, gen. Stănculescu să-i ia pe cei doi şi să-i pună din nou la putere!„, spunea col. (r) Ionel Boeru, în anul 2019, într-o intervenţie la Antena 3.

Ultimul drum al soţilor Ceauşescu

Cum ieşi din „sala de judecată”, în stânga se face un culoar. Aici se află cea de-a treia încăpere a cărei destinaţie a fost schimbată odată cu aducerea soţilor Ceauşescu în garnizoană. Iniţial Birou al Şefului de Stat Major, această încăpere a fost transformată într-un fel de dormitor. Aici, soţii Ceauşescu şi-au petrecut cel mai mult timp în cele trei zile, fiind încăperea în care dormeau şi mâncau.

Aproximativ vizavi de Biroul Şefului Statului Major se află ieşirea în curtea interioară a unităţii militare. Iar în curte se află „piesa de rezistenţă” a muzeului, zidul la care soţii Ceauşescu au fost executaţi. Drumul din „sala de judecată” şi până la „zidul morţii” este ultimul drum făcut de cuplul Ceauşescu în această viaţă, un drum pe care este imposibil ca vizitatorul să nu fie năpădit de amintiri şi copleşit de emoţii, mai cu seamă dacă a şi prins acele vremuri. Trăirile sunt greu de pus în cuvinte.

Găurile gloanţelor trase de plutonul de execuţie sunt vizibile în zid, iar pe jos, cu vopsea albă, sunt desenate contururile trupurilor neînsufleţite ale celor doi.

Cum a început Revoluţia din 1989

Scânteia Revoluţiei a fost aprinsă la Timişoara, pe 15 decembrie 1989, când mai mulţi credincioşi reformaţi au început să demonstreze paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés – un opozant al regimului comunist- urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate.

Pe 16 decembrie, demonstrația de solidaritate cu pastorul reformat de atunci al Timișoarei s-a transformat într-o revoltă populară îndreptată împotriva dictaturii comuniste.

Momentul crucial a fost oprirea tramvaielor din fața bisericii din Piața Maria, când circulația în zonă a fost paralizată, iar Daniel Zăgănescu, urcat pe un tramvai, a strigat pentru prima dată „Jos Comunismul!“ și „Jos Ceaușescu!“.

O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul Partidului Comunist Român (PCR) unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

După miezul nopţii, pe la ora 2.00, piaţa a fost evacuată şi închisă cu cordoane de miliţieni şi de scutieri de la trupele de Securitate.

Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu ordonă să se deschidă focul asupra manifestanţilor din Timişoara. În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. Pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”.

Pe 18 decembrie 1989, Elena Ceauşescu cere începerea operaţiunii „Trandafirul”. 43 de timişoreni ucişi la Catedrală sunt ridicaţi de la morga spitalului şi aduşi, în mare secret, la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, unde sunt incineraţi, iar cenuşa le este aruncată într-un canal colector din Popeşti-Leordeni.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.

Pe 20 demebrie, generalul Ştefan Guşe ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

Între timp, pe 20/21 decembrie 1989, la Bucureşti, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare „miting popular” care să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara. Discursul lui Ceauşescu despre realizările „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” şi despre binefacerile regimului comunist este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari.

Panica se generalizează, iar Nicolae Ceauşescu, într-un act de disperare, promite „măsuri de creştere a nivelului de trai”, între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri. Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. În centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii.

În cursul serii, demonstranţii se adună în Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să „cureţe zona”. În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la „Intercontinental” şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi.

Pe 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori se îndreaptă spre centrul Capitalei. Nicolae Ceauşescu anunţă sinuciderea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării, numindu-l trădător şi acuzându-l că a „sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii”. În locul lui, Ceauşescu îl numeşte ministru al Apărării pe Victor Atanasie Stănculescu.

Manifestanţii forţează intrările în sediul Comitetului Central. În jurul prânzului, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp părăsesc clădirea CC al PCR, la bordul unui elicopter. În jurul orei 15.00 sunt arestaţi lângă municipiul Târgovişte.