Fotoreporterul, care are 45 de ani, a făcut reclamaţia la Poliţia Feroviară Arad, imediat ce a coborât din tren în gara din municipiu, afirmând că a fost bătut.
Incidentul a avut loc între Curtici şi Arad, la scurt timp după ce trenul a intrat în ţară, bărbatul reclamând că i-au fost furate lucrurile personale, între care două aparate de fotografiat şi o cameră video.
Bărbatul era rănit, iar poliţiştii au chemat o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad.
„Bărbatul era confuz şi i s-au făcut analize generale şi un computer tomograf. S-a constatat că avea un traumatism cranian, o contuzie cervicală şi îi curgea sânge din nas. A stat în spital câteva ore, după care a dorit să părăsească unitatea pe propria răspundere, semnând în acest sens”, a declarat, miercuri, managerul spitalului, Teodora Olariu.
Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad a confirmat existenţa unei sesizări în acest caz de tâlhărie, afirmând că au fost începute cercetări.
Fotoreporterul polonez provine din oraşul Opole, care este centrul adminsitrativ al voievodatului cu acelaşi nume, şi urma să facă un reportaj despre judeţul Arad, care este înfrăţit cu această regiune. Jurnalistul urma să participe, la sfârşit de săptămână, şi la un festival internaţional de gastronomie, organizat de Consiliul Judeţean Arad.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad, jurnalistul şi-a exprimat dorinţa de a părăsi ţara, iar instituţia caută soluţii pentru a-i asigura întoarcerea în Polonia.