Francez băgat în sperieți de un ritual de deochi! În România credința și superstițiile sunt la ele acasă, iar pentru a atrage norocul în case sau pentru a scăpa de blesteme românii au tot felul de ritualuri moștenite din bătrâni pe care le practică ori de câte ori simt că este nevoie.
Unul dintre cele mai practicate ritualuri de români este cel împotriva deochiului, considerat în popor un furt de energie, provocat de o privire invidioasă, admirativă sau de laudă.
Chiar dacă și în zilele noastre ritualul deochiului este considerat ca fiind unul extrem de util, pentru străini însă, această practică este una bizară.
Este și cazul unei românce care și-a șocat soțul francez în momentul în care a început să-şi spună singură de deochi.
„Mi-a fost atât de rău odată, de am crezut că mor. Eu făcusem insolație, dar ca orice român adevărat am zis că sigur sunt deocheată pentru că se uita una la mine așa de urât și m-am gândit că aia m-a deocheat de rea ce este.
Acum am încercat să-i explic partenerului care-i treaba cu deochiul, era seară și destul de târziu.
Ideea este că eu am vrut să o sun pe bunica mea, să-mi zică de deochi, dar era grav, ca noi vorbim doar pe video și ea începea cu cana cu apă, cu chibrituri… Dacă vedea francezul așa ceva era rău de tot. N-am mai sunat-o, dar am zis eu acolo niște rugăciuni, încet așa.
Ăsta se uita așa la mine cu niște ochi, nu înțelegea ce se întâmplă. Era șocat, dar mie îmi era atât de rău că nici nu voiam să mă gândesc” a povestit românca, potrivit stiridiaspora.ro
Femeia a spus extrem de amuzată de situație că a doua zi a fost întrebată de către soțul său dacă nu cumva a avut halucinații.
„A doua zi s-a trezit și mi-a zis „băi, tu ai fost foarte rău aseară că ai avut febră, delirai și îmi ziceai să-ți fac într-un fel pe mână și nu știu… Tu îți mai amintești ceva?
I-am răspuns că normal că îmi amintesc și că nu deliram. Asta e ceva normal în România. El m-a întrebat de ce nu am sunat un doctor, nu așa e normal? El susținea în continuare că este ceva foarte ciudat”, a mai spus românca.
Citește și De ce e indicat să porți roșu de Revelion. De unde vine tradiția și ce simbolizează această culoare