În plus, ‘alte mii și mii de persoane prezintă ușoare indicii’ cu privire la posibile înclinații teroriste. Acest procuror, însărcinat cu investigarea unor presupuse planuri teroriste, cum ar fi atentatele dejucate asupra unor biserici în apropiere de Paris cu o săptămână în urmă, a avertizat că apar noi profiluri ale suspecților de terorism.
Particularitatea acestor noi profiluri constă în faptul că nu este vorba despre celule teroriste, ci despre ‘indivizi radicalizați’, care de multe ori își ascund convingerile pentru a nu stârni suspiciuni și care pot să acționeze fără ajutor din exterior.
Procurorul citat — care participă la o reuniune internațională a magistraților specializați în antiterorism, ce a început luni la Paris — consideră ‘indispensabilă’ cooperarea între țări în lupta împotriva terorismului. Dar el a subliniat mai departe că o problemă apare ‘atunci când trebuie să lucrăm cu țări care nu manifestă o voință suficientă’ de a colabora sau care au un sistem juridic foarte diferit de al nostru.