„Ca să fiu sincer, m-a durut mult atunci când aţi decis să plecaţi”, scrie Frans Timmermans în scrisoarea publicată pe site-ul „The Guardian”. Politicianul se declară „în continuare trist că unul dintre membrii familiei noastre vrea să rupă legăturile”, după 47 de ani de viaţă tumultoasă în comun.
„Dar în acelaşi timp, mă consolează gândul că legăturile de familie nu pot fi niciodată cu adevărat rupte. Noi nu plecăm nicăieri, iar voi veţi fi întotdeauna bineveniţi dacă decideţi să vă întoarceţi”, mai scrie Frans Timmermans.
Fostul ministru de externe al Olandei mai scrie în misiva din „The Guardian” că dragostea sa pentru Regatul Unit a înflorit pe când studia engleza la şcoala internaţională Saint George din Roma şi a mărturisit că acum se simte ca un „fost iubit” respins.
„Aţi decis să plecaţi. Mi se rupe inima, dar respect această decizie. Aţi avut sentimente contradictorii în legătură cu aceasta, aşa cum întotdeauna aţi avut sentimente contradictorii faţă de UE. Mi-ar fi plăcut să fi continuat cu această atitudine, v-a fost de folos şi ne-a ţinut pe toţi în formă. Trebuia să forţaţi lucrurile? Absolut deloc. Dar aţi făcut-o. Şi ceea ce este şi mai trist e faptul că vă afectează şi pe voi. Pentru că sentimentele contradictorii nu vor dispărea, chiar şi după ce veţi fi plecat. Iar pe parcursul acestui proces aţi suferit inutil şi la fel şi noi ceilalţi. Şi mă tem că va urma”, mai spune Frans Timmermans în epistola sa de dragoste adresată Regatului Unit.
Citește și: