Frans Timmermans: Dacă Comisia Europeană trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face UPDATE

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comsiei Europene, a declarat, la dezbaterea despre statul de drept din România din plenul Parlamentului European că ultimele evoluţii privind modificările asupra legilor justiţiei şi a codurilor penale sunt o sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană, arătând că situaţia din România s-a deteriorat. 
Romania TV
03 oct. 2018, 07:26
Frans Timmermans: Dacă Comisia Europeană trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face UPDATE

UPDATE Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comsiei Europene, a spus, în intervenţia sa din finalul dezbaterii despre România din Parlamentul European, că în cei aproape 30 de ani de la căderea dictaturii din România ţara noastră a făcut progrese enorme şi, pe ultima sută de metri a acestui maraton, riscă să nu treacă linia de sosire.

„În ultimii 30 de ani de viaţă profesională şi politică, am văzut îndeaproape tot ce s-a întâmplat în România. Îmi amintesc foarte clar cum acum 30 de ani poporul român a început să se elibereze de un sistem complet corupt. Am moştenit acest sistem extrem de corupt. Ţara a fost condusă de un conducător extrem de corupt moral. Dacă ne uităm unde a ajuns acum România, s-au făcut progrese enorme. De ce mă îngrijorează lucrurile astăzi? Pentru că pe ultima sută de metri acestui maraton, riscăm să nu trecem linia de sosire, astfel încât statul de drept să fie ireversibil, şi riscăm să mergem în direcţia opusă”, a declarat prim-vicepreşedintele Comsiei Europene.  

El a cerut autorităţilor să ţină cont de raportul MCV şi de toate recomandările organismelor europene.

„Dacă Comisia trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face. Nu este o ameninţare, noi suntem gardienii tratatelor şi ne luăm acest rol în serios”, a avertizat oficialul european.

El a cerut din nou autorităţilor din România să ţină cont de toate recomandărilor oficielilor europeni, în special de raportul din cadrul MCV.

„Dacă noi acum vorbim despre aceste lucruri este pentru că ne pasă ce se întâmplă cu poporul român, vrem să ne asigurăm că românii trăiesc în democraţie, stat de drept, unde corupţia este combătută eficient. Reamintesc membrilor Parlamentului care nu s-au referit la raportul MCV. Într-adevăr, recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante, dar să ne uităm şi la recomandările MCV, pentru că este un traseu foarte bun. Nu am putut să tratez foarte precis fiecare critică pe legile care au fost deja adoptate. Voi transmite aceste întrebări Guvernului român”. 

El a mai spus că oficialii europeni au făcut o evaluare la rece a situaţiei din România şi au evaluat schimbările, iar acest lucru a fost făcut pentru poporul român, nu împotriva lui. 

„Uneori am senzaţia, citându-l pe nemuritorul Yogi Berra, de deja-vu all over again. Când critic pe cineva aud imediat – standarde duble şi, în al doilea rând, că nu e un atac asupra Guvernului ci un atac asupra unei ţări. Să fie foarte clar – noi am vrut atăzi o evaluare foarte la rece a situaţiei din România. Facem acest lucru pentru poporul român, şi nu împotriva poporului român”, a mai spus Timmermans.

În încheiere, el a cerut Guvernului României, încă o dată, să respecte recomandările organismelor europene: „Ne uităm la fapte. Nu tratăm toate statele pe aceleaşi standarde, pentru că sunt diferite. Cer Guvernului încă o fadă să păstreze dialogul şi să respecte recomandările pe care le facem”.

__________

Frans Timmermans a declarat miecuri că până acum Parlamentul României nu a dat semne că răspunde recomandărilor organismelor europene. „Cred sincer că încă mai avem o şansă să schimbăm situaţia”, a mai spus Timmermans. De asemenea, el a cerut ca autorităţile române să înceapă o investigaţie cu privire la protocoalele serviciilor de informaţii cu instituţiile din justiţie, pentru că este nevoie de o independenţă a justiţiei.

„Astăzi este o oportunitate pentru a face un inventar a ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni. Suntem conştienţi că reforma legilor justţiei, a codurilor penale au dus la ]ngrijorări. Foarte mulţi români sunt îngrijoraţi că modificările ar putea submina lupta împotriva corupţiei. Împărtăşim aceste îngrijorări şi, din acest punct de vedere, CE are o abordare clinică”, a declarat prim-vicepreşedintele Comsiei Europene.

El a amintit despre modificarea celor trei legi ale justiţiei de către Parlament, care au atras critici.  „Consiliul European a adoptat un raport în martie, dar şi raportul Comisiei de la Veneţia a fost extrem de critic. A făcut o serie de recomandări. Ştiu că Parlamentul va fi etrem de atent la acest aviz, dar este clar că Parlamentul nu a dat semne că răspunde acestor recomandări, a declarat Timmermans, arătând că aceste legi sunt cruciale pentru procurori”, a afirmat prim-vicepreşedintele Comsiei Europene.

De asemenea, el a cerut ca autorităţile române să înceapă o investigaţie cu privire l protocoalele serviciilor de informaţii cu instituţiile din justiţie, pentru că este nevoie de o independenţă a justiţiei.

„În ceea ce priveşte demiterea şefei DNA şi evaluarea acestei proceduri, doresc să vă amintesc că până acum activitatea DNA a fost motivul pentru care Comisia a făcut o evaluare pozitivă în MCV. Procedurile robuste şi indep pt numirea şi revocarea proc au fost întotdeauna recomandările cheie ale Comisiei”, a mai spus Frans Timmermans.

El a mai arătat că ultimele evouţii din România sunt urmărite cu multă îngrijorare şi că independenţa justiţiei este esenţială.

„Am văzut progrese substanţiale în trecut, dar acum lucrurile merg înapoi, într-un mod care ar putea să-i die dăunător României pentru poziţia pe care o are. Ultimele evoluţii sunt o sursă de îngrijorare pentru Comisie şi dacă modificările vor fi adoptate, justiţia va fi afectată. (…) Suntem gardianul tratatelor şi nu vom ezita să intervenim. Comisia cere României să pună din nou pe cursul pozitiv reforma în România şi să se abţină de la orice pas care ar putea întoarce ţara. Nu este încă târziu pentru ca autorităţile române să facă o schimbare”, a adăugat Frans Timmermans.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, în Parlamentul European: Cer oficial să ne spuneţi cine a întocmit rapoartele MCV

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Mesaj important pentru români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă suplimentară în România. Decizia pe care nimeni n-o înțelege. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Angajații vor primi câte 200 de lei pe zi de la 1 ianuarie 2025! Cine va primi acești bani
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii