Franţa cere încetarea focului în Nagorno-Karabah. Bilanţul confruntărilor a ajuns la 30 de morţi

Francois Hollande, președintele Franţei, a cerut, sâmbătă seară, părților implicate în conflictul din Nagorno-Karabah, "reținere maximă" și "respectarea imediată a unei încetări a focului totale, durabile", relatează AFP. Sâmbătă s-a înregistrat cele mai dure confruntări din ultimii ani în enclavă, soldate cu 30 de morţi de ambele părţi.
Filip Stan
03 apr. 2016, 06:01
Franţa cere încetarea focului în Nagorno-Karabah. Bilanţul confruntărilor a ajuns la 30 de morţi

Confruntările care au avut loc în apropierea liniei de încetare a focului în noaptea de vineri spre sâmbătă sunt „cele mai serioase și mortale de la acordul obținut în 1994, când conflictul a făcut deja 30.000 de morți”, a declarat Francois Hollande într-un comunicat. Franţa este, alături de SUA şi Rusia, parte din echipa care negociază o soluţie pentru Nagorno-Karabah.

După ce a amintit că i-a primit pe președinții armean și azer la Paris în octombrie 2014, Hollande și-a reafirmat „angajamentul pentru o soluționare pașnică, în cel mai scurt timp posibil”.

Anterior, președintele rus Vladimir Putin a cerut „celor două părți o încetare a focului imediată și reținere pentru a evita noi victime”.

Înaltul reprezentant al UE, Federica Mogherini, de asemenea „a cerut oprirea imediată a luptelor și respectarea încetării focului”, un apel repetat de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoer Jagland, amintește France Presse.

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, președintele în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a cerut beligeranților „să reia negocierile în cadrul Grupului de la Minsk”.

Cel puțin 30 de soldați au fost uciși la granița Nagorno-Karabah în confruntări declanșate în noaptea de vineri spre sâmbătă între forțele azere și armene, cele mai grave de la sfârșitul conflictului între Erevan și Baku pentru controlul acestei regiuni separatiste.

Nagorno-Karabah, alipită Azerbaidjanului în epoca sovietică, a fost deja scena unui război ce a făcut 30.000 de morți și sute de mii de refugiați, în principal azeri, între 1988 și 1994. Regiunea este acum populată majoritar de armeni, amintește AFP.

În pofida semnării în 1994 a unui acord de încetare a focului, niciun tratat de pace nu a fost semnat.

Citeşte şi: Lupte în Nagorno-Karabah: 18 militari azeri ucişi, un elicopter doborât de forţele armene

DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Spynews
Bogdan Căplescu, reacție după ce s-a afișat alături de Karmen, în ipostaze apropiate. Ce spune despre împăcarea cu fosta soție
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Scandal la priveghiul lui Ciprian Pian: familia acuză că un medicament administrat în penitenciar i-ar fi provocat moartea. Anchetă la Jilava
Capital.ro
Somație de la ANAF. Actul se consideră comunicat chiar dacă nu l-ai citit. Se pune blocaj pe contul bancar
Playtech.ro
Temperatura optimă la care trebuie setat aerul condiționat vara potrivit medicului Vlad Ciurea. Ce greșeală trebuie evitată
DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Adevarul
Cum arată „mâinile Ozempic” observate la unele celebrități. Experții explică efectele nefaste ale produselor de slăbit
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Spynews
Bianca Rus iubește din nou. Cine e bărbatul care a cucerit-o iremediabil
Evz.ro
Vremea se strică în toată România. Se dezlănțuie natura
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit carbonizat în propria mașină, pe DN1! Cum s-a produs accidentul
Cancan.ro
Informații de ULTIMĂ ORĂ despre Ion Iliescu! Ce problemă gravă de sănătate are
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de mașini trebuie să se prezinte în service și la RAR. Se omologhează obligatoriu la fiecare 10 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Ion Iliescu, stabil după ce a intrat în stop cardiac. Fostul președinte a fost resuscitat
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Ajutor lunar pentru plata facturilor la energie. Ministrul Burduja a anunțat decizia
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tentația banului ușor: inteligența artificială promite să te îmbogățească peste noapte