„Azi, la Montreuil-Bellay, Franța evocă o dramă care a fost ignorată multă vreme (…) Republica recunoaște suferința nomazilor încarcerați și își asumă responsabilitatea pentru drama de la Montreuil-Bellay”, a afirmat președintele francez la ceremonia prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la eliberarea deținuților din cel mai mare lagăr de concentrare gestionat de Vichy între 1940 si 1946.
Este prima dată când un șef al statului francez își asumă responsabilitatea pentru crimele din lagărul de concentrare situat în nord-estul Franței, în care au fost închiși aproximativ 6.000 de nomazi, printre care 2.000 de romi. Sute nu au supraviețuit încarcerării.
„Nu trebuie să uităm că în alte regiuni, nomazii au fost deportați la Auschwitz”, a amintit Hollande în omagiul său rostit în fața mai multor supraviețuitori.
El a mai adăugat că Franța trebuie să recunoască memoria patimilor comunității rome și că este de datoria tuturor cetățenilor francezi să fie uniți și să respecte valorile Republicii franceze — libertate, egalitate si fraternitate.
Montreuil-Bellay nu este singurul lagăr de concentrare unde au fost închiși și uciși deținuți romi. Astfel de crime au mai avut loc la Saliers, în sudul Franței.