„Nicio informație venind de la state europene pe unde ar fi putut să tranziteze înainte de a ajunge în Franța nu ne-a fost comunicată, (informație) care să sugereze că (Abdelhamid Abaaoud) a intrat în Europa și a ajuns până în Franța. De-abia pe 16 noiembrie, după atacurile de la Paris, un serviciu de informații din afara Europei ne-a semnalat că avusese cunoștință despre prezența lui (Abaaoud) în Grecia. Cooperarea în lupta antiteroristă este crucială (…). Este urgent ca Europa să-și revină, să se organizeze, să se apere împotriva amenințării teroriste„, a declarat Bernard Cazeneuve, citat de AFP și Reuters.
Potrivit lui Cazeneuve, jihadistul belgian a fost implicat în patru din cele șase atentate dejucate în Franța începând din primăvară. Printre acestea se numără un plan de atacare a unor biserici în suburbia pariziană Villejuif, anchetatorii analizând în continuare eventuala implicare a belgianului în atentatul eșuat din trenul Thalys de pe ruta Amsterdam-Paris, în august, a menționat Bernard Cazeneuve. Tot în august, autoritățile franceze au reținut un suspect jihadist care a declarat că fusese antrenat de Abaaoud, pentru a comite un atac în Franța sau în alte state europene, a adăugat ministrul de interne.
Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor de vinerea trecută de la Paris, a murit în asaltul de miercuri al forțelor de poliție de la Saint-Denis, la periferia nordică a Parisului, a precizat joi, într-un comunicat, Procuratura din Paris.
„Abdelhamid Abaaoud a fost identificat în mod oficial, după compararea amprentelor, ca fiind ucis în timpul asaltului (…) Este vorba de un cadavru descoperit în imobil, ciuruit de gloanțe„, se arată într-un comunicat al procurorului François Molins, însărcinat cu ancheta în cazul atacurilor soldate cu 129 de morți și peste 350 de răniți.