Mihai i-a făcut un site şi un cont de Facebook fratelui său, unde să-şi expună picturile, iar de atunci primeşte foarte multe solicitări, reuşind să obţină într-o lună, 50 de milioane vechi, din vânzarea tablourilor.
„Fac porterete de călugări, de copii, peisaje, flori, la cerinţele clienţilor. Mihai m-a ajutat cu site-ul, www.vasiletraistariu.ro, mi-a cumpărat două telefoane, un fix şi un mobil, care sună permanent. Cel mai scump tablou a costat 500 de lei şi a fost realizat pe o pânză mare”, a declarat fratele cântăreţului, potrivit click.ro.
Vasile Trăistariu are, de altfel, o poveste impresionantă. Fost culturist, Vasile a ajuns pustnic, izolându-se de lume şi neacceptând ajutorul nimănui.