Frauda a ieșit la iveală după ce un elev care a susținut bacalaureatul la Liceul Tehnologic “Axiopolis” din Cernavodă a fost dat afară la ultima probă. Acesta avea pe bancă o ciornă care nu îi aparținea. Adolescentul nu a fost eliminat pe loc de supraveghetori, ci abia după ce un inspector ISJ, care făcea monitorizare în toate sălile centrului, a sesizat un alt scris pe foia de examen a băiatului, potrivit reporterntv.ro.
Inspectorii școlari care au analizat imaginile au spus că pe imagini se vede clar cum mai mulți elevi vorbesc între ei și chiar fac schimb de ciorne, fără să le pese de prezența supraveghetorilor în sală. Dovezile vor ajunge și la Poliție.
Cadrele didactice care ar fi trebuit să nu le permită elevilor un astfel de comportament în timpul examenului au fost chemate la sediul Inspectoratului Școlar pentru explicații.
16 candidați de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă au fost eliminați de la bacalaureat pentru fraudarea examenului.