Frig de crapă pietrele. Temperaturile scad cu până la 20 de grade Celsius. Află când va NINGE

Potrivit datelor meteorologilor, de săptămâna viitoare temperaturile scad considerabil şi vom avea parte de lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a ţării.
Iulian Tudor
22 nov. 2013, 07:19
Frig de crapă pietrele. Temperaturile scad cu până la 20 de grade Celsius. Află când va NINGE

În noaptea de duminică spre luni vom avea parte de lapoviţă şi ninsoare la munte, iar de luni aceste fenomene meteorologice se vor extinde şi în vestul, centrul şi nordul ţării, potrivit România TV.

„La scara întregii ţări, temperaturile maxime se vor situa între 3 – 11 grade, iar cele minime între -3 – 4 grade. Va fi un sfârşit de noiembrie normal din punct de vedere climatologic, pentru că ultima decadă a lunii noiembrie este caracterizată printr-un regim de precipitaţii mai scăzut comparativ cu zilele din această săptămână”, a spus directorul executiv al ANM, Elena Mateescu.

CITEŞTE ŞI Profitaţi de ULTIMUL WEEKEND CALD din an! Vin ploile şi NINSORILE. Vezi unde cad PRIMII FULGI DE NEA

În sud şi sud-est vom avea parte de ploi care de marţi se vor transforma tot în lapoviţă şi ninsoare.

Începând din această săptămână vântul se va intensifica în toată ţara, iar la munte vor predomina ninsorile. De la mijlocul săptămânii viitoare suntem oficial în plină iarnă şi asta pentru că temperaturile vor scădea şi cu 20 de grade Celsius faţă de cele de acum.

VEZI ŞI GHID PENTRU ŞOFERI: Cum să îţi pregăteşti maşina pentru anotimpul rece

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l pui în dulap ca să scapi de mucegai și mirosuri neplăcute. Are foarte multe proprietăți
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Secretele unui produs foarte consumat. Românii se dau în vânt după așa ceva
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Taxe de 25% pe alimente și băuturi. A început războiul prețurilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării