Frontul Al-Nosra au pus 3 milioane de euro pe capul lui Bashar al-Assad

Liderul Frontului Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, se declară pregătit să plătească 'trei milioane de euro oricui îl va ucide pe Bashar al-Assad' și 'două milioane de euro' celui care îl va ucide pe Hassan Nasrallah, nr.1 al Hezbollahului șiit libanez.
Romania TV
15 oct. 2015, 06:51
Frontul Al-Nosra au pus 3 milioane de euro pe capul lui Bashar al-Assad

Abou Mohammed al-Joulani a făcut acest anunț într-o înregistrare video, ce a fost difuzată la începutul acestei săptămâni, amintind de propunerile financiare atractive ale FBI, care recompensează de mult timp pe oricine permite ‘neutralizarea’ dușmanilor teroriști ai SUA.

„Cât timp va mai curge sângele musulmanilor pentru un om care iubește puterea sa? Cât timp musulmanii mai trebuie să aștepte ca să-și recapete drepturile?”, se întreabă retoric șeful Al-Nosra, unul din principalele grupuri rebele siriene, în competiție cu jihadiștii din Daech (acronimul arab pentru Statul Islamic) pentru controlul insurecției anti-Assad.

Joulani declară că va plăti trei milioane de euro chiar și în cazul în care Assad va fi ucis de un membru al familiei sale și că Al-Nosra îl va proteja pe acesta și pe clanul său.

Dar nu este sigur că aceste asigurări vor convinge vreun membru al anturajului președintelui sirian să treacă la acțiune, având în vedere numeroase atacuri la adresa alawiților — doctrina religioasă de care aparțin Bashar al-Assad și clanul său — din partea radicalilor sunniți de la începerea revoltei în Siria în 2011.

În aceeași înregistrare, liderul Al-Nosra, care dispune vizibil de foarte mulți bani, promite de asemenea ‘două milioane de euro’ celui care îl va lichida pe șeicul Hassan Nasrallah, șeful Hezbollahului șiit libanez, ai cărui mii de combatanți luptă de partea armatei siriene.

Și din nou, Joulani face apel la musulmani șiiți, pe care Al-Nosra îi detestă la fel ca pe alawiți, să treacă Rubiconul pentru a se debarasa de atotputernicul lider al Hezbollah.

Considerată de SUA și Israel drept organizație teroristă, Hezbollah a încercat întotdeauna să-și protejeze liderul împotriva numeroșilor săi inamici. Chiar dacă securitatea sa a fost întărită de când oamenii săi luptă în Siria, unele deficiențe au permis eliminarea în ultimii ani, în general atribuită Mossadului israelian, mai multor înalți responsabili ai miliției șiite libaneze, formată în anii 1980 de către sponsorii săi iranieni. Protecția lui Basshar al-Assad a fost de asemenea consolidată de când a devenit inamicul nr.1 pentru numeroasele grupări rebele, decise să-l înlăture de la putere.

Islamiștii din Al-Nosra sunt printre principalele ținte ale atacurilor aviației ruse în Siria de la debutul campaniei aeriene ruse la 30 septembrie în sprijinul președintelui Bashar al-Assad, ale cărui forțe au fost slăbite foarte mult în primăvară în urma avansării grupurilor rebele, între care și Al-Nosra, în nord-vestul țării.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol