Partidul de EXTREMĂ DREAPTA, Frontul Naţional, victorie ZDROBITOARE în primul tur al ALEGERILOR regionale din Franţa

Partidul de extremă dreapta, Frontul Naţional, a obţinut o victorie în urma primului tur al alegerilor regionale, cu aproximativ 30% din voturile exprimate duminică în Franţa, clasându-se înaintea dreptei aliate cu formaţiuni de centru şi mult înaintea stângii, relatează Reuters.
Iulian Tudor
07 dec. 2015, 09:54
Partidul de EXTREMĂ DREAPTA, Frontul Naţional, victorie ZDROBITOARE în primul tur al ALEGERILOR regionale din Franţa

Frontul Naţional se clasează pe primul loc în şase regiuni, Les Républicains (LR, dreapta) şi aliaţii lor de centru în patru, iar Partidul Socialist (PS, stânga) şi aliaţii săi în două regiuni, potrivit unor estimări Ifop-Fiducial şi Ipsos-Sopra-Steria.

Citeşte şi: Seism politic în Franţa. Extrema dreaptă a câştigat primul tur al alegerilor regionale

În Île-de-France, lista dreptei conduse de către Valérie Pécresse însumează 31% din voturile exprimate, potrivit unor estimări TNS Sofres, clasându-se înaintea PS condus de către Claude Bartolone, care ar obţine 25%. Pe poziţia a treia, lista FN a lui Wallerand de Saint-Just este creditată cu 18,5%.

În Nord-Pas-de-Calais-Picardie, preşedinta FN Marine Le Pen obţine un scor fără precedent de 43%, potrivit Ifop-Fiducial, clasându-se înaintea listelor dreptei şi partidelor de centru conduse de către Xavier Bertrand (24%) şi listelor PS (18%).

În Provence-Alpes-Côte d’Azur (PACA), Marion Maréchal-Le Pen îşi depăşeşte de asemenea adversarii, cu 41,7%, potrivit Ifop-Fiducial. Listele dreptei conduse de către Christian Estrosi ar obţine doar 24,5%, iar cele ale PS 18,1%.

FN se clasează pe primul loc şi în Alsace-Lorraine-Champagne Ardenne, Centre-Val-de-Loire, Languedoc-Roussillon-Midi-Pyrénées şi Bourgogne-Franche-Comté, scrie Mediafax.

Participarea la vot a fost mai mare decât în primul tur al scrutinului din 2010, marcat de un nivel-record de absenteism de 53,63%.

În total, 49,5% din cei 44,6 milioane de alegători s-au prezentat la urne, potrivit unei estimări Ifop, o mobilizare care a avantajat în principal partidul lui Marine Le Pen, în contextul în care Executivul socialist conta pe o „mobilizare cetăţenească” în urma atacurilor de la Paris.

FN îşi depăşeşte astfel recordul în privinţa scorului naţional, după cel de 25,25% (5,1 milioane de voturi) obţinut în martie, în primul tur al alegerilor departamentale.

Rezultatele de duminică seara confirmă ancorarea locală a partidului de extremă dreapta FN, care şi-a stabilit ca obiectiv consolidarea reţelei teritoriale în vederea unei abordări de pe o poziţie de forţă a alegerilor prezidenţiale din 2017.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Traian Băsescu critică ferm candidatura lui Călin Georgescu, sprijinindu-o pe Elena Lasconi
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?