FSLI, după întâlnirea de la Guvern: Premierul a admis că salarizarea personalului din Educaţie este la un nivel inacceptabil. A cerut un răgaz de două săptămâni

FSLI afirmă, într-o notă transmisă membrilor din teritoriu, că, la întâlnirea pe care sindicatele au avut-o cu premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, acesta ar fi spus că salariile din Educație sunt la un nivel inacceptabil. Potrivit federației, premierul Ciucă ar fi cerut un răgaz de două săptămâni pentru a pregăti un plan concret de măsuri.
Alina Andrei
22 ian. 2022, 14:39
FSLI, după întâlnirea de la Guvern: Premierul a admis că salarizarea personalului din Educaţie este la un nivel inacceptabil. A cerut un răgaz de două săptămâni

Discuțiile de la Guvern dintre premierul Nicolae-Ionel Ciucă, ministru Educației Sorin-Mihai Cîmpeanu, secretar de stat Gigel Paraschiv (Ministerul Educației), secretar de stat Lucian Ovidiu Heiuș (Ministerul Finanțelor), secretar de stat Cristian Vasilcoiu (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale), consilier de stat George Agafiței (Cancelaria Prim-ministrului), director general Mihai Păunică (Ministerul Educației), pe de-o parte, şi reprezentanţii FSLI, Sindicatul Spiru Haret şi Alma Mater au atins subiecte precum acordarea salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din Educaţie (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic), calcularea  corectă, în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, a drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ şi soluționarea problemei personalului nedidactic [din punct de vedere salarial (salariu de bază, ore suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă) și al încadrării (suplimentarea numărului de posturi)], a trasnmis FSLI după întâlnire.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu: „10 milioane de teste vor fi livrate în școli până la începutul săptămânii viitoare”

Reprezentanții federațiilor sindicale au precizat că în cadrul discuţiilor au scos în evidență faptul că Legea 153/2017 este profund inechitabilă pentru salariații din învățământ, atâta timp cât coeficienții de ierarhizare sunt în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, profesorul debutant fiind chiar în șeptimea inferioară a acestora.

„Domnul Prim-ministru a afirmat că salarizarea personalului din sistemul educațional este la un nivel inacceptabil, că se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri privind îmbunătățirea acesteia și calculul corect al salariilor și că este hotărât să rezolve cât mai multe dintre problemele supuse atenției.
De asemenea, șeful Executivului a solicitat un răgaz de două săptămâni, în care să se elaboreze un plan concret de măsuri”, a anunţat FSLI.

Citeşte şi: Sindicatele din Învăţământ ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ: Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei

În urma discuțiilor, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Guvernului și federațiilor sindicale reprezentative care va fi coordonat de ministrul educației Sorin Cîmpeanu. Din grupul de lucru mai fac parte ministrul finanțelor și ministrul muncii. Grupul de lucru va elabora un proiect de Acord, cu măsuri și termene concrete pentru soluționarea problemelor personalului din învățământ, Acord ce urmează să fie asumat de domnul Prim-ministru Nicolae Ciucă în data de 4 februarie 2022.

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster