„În primul rând, sunt şi informaţii neoficiale că ministrul desemnat al Finanţelor (Florin Georgescu, n.r.) nu este de acord. Ministrul de Finanţe are totdeauna un cuvânt de spus sau ultimul cuvânt pe taxe şi impozite. (…) Poate avea efect în reducea evaziunii, dar nu în scăderea preţului pe raft”, a răspuns Fuia, întrebat ce efecte ar avea o scădere a TVA la 9% în cazul produselor de panificaţie.
Fuia a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă Georgescu va fi de acord sau nu cu modificarea TVA la alimente.
„Mă cheamă Stelian Fuia, nu Florin Georgescu. Ministrul de Finanţe se uită întotdeauna în balanţa comercială sau financiară şi ia o decizie. Nu sunt eu în locul lui şi nici nu-mi doresc să fiu”, a spus Fuia.