Greva va afecta toate serviciile publice. Şcolile şi tribunalele vor fi închise, în timp ce spitalele vor funcţiona cu un personal diminuat şi vor trata doar cazurile de urgenţă. Trenurile, în special cele spre aeroportul internaţional din Atena, vor fi oprite timp de patru ore.
Aceste proteste de amploare sunt destinate să pună presiune asupra guvernului de coaliţie pentru a renunţa la măsurile de austeritate nepopulare. Guvernul de la Atena vrea să acorde salarii reduse pentru un număr de 25.000 de funcţionari publici, urmând ca până în 2015 aproximativ 15.000 din aceşti funcţionari să-şi piardă locurile de muncă.
Greva funcţionarilor publici vine într-un moment în care oficialii greci se întâlnesc cu o delegaţie a troicii (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Central Europeană) pentru a analiza stadiul reformelor solicitate de creditorii internaţionali în schimbul programelor de ajutor.
Până acum, Grecia a beneficiat de două programe de ajutor, în valoare totală de aproximativ 240 miliarde de euro. La începutul acestei luni şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că problemele financiare ale Greciei nu se vor termina în 2014 şi în consecinţă ţara va avea nevoie de un ajutor suplimentar din partea zonei euro înainte de a reveni pe pieţele financiare.
Potrivit analiştilor, Grecia va avea nevoie de alte 10-11 miliarde de euro începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015.