Funeriu: Statutul studenţilor trebuie validat de noile conduceri ale universităţilor

Statutul studentului trebuie validat de către rectorii nou aleşi, din punct de vedere legal nu există un termen la care acest cod care cuprinde drepturile şi obligaţiile studenţilor să intre în vigoare, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Romania TV
04 ian. 2012, 08:30
Funeriu: Statutul studenţilor trebuie validat de noile conduceri ale universităţilor

„Este adevărat că am vorbit despre posibila intrare în vigoare a documentului la 1 octombrie 2011, dar statutul trebuie validat şi de rectori. Acel cod care statuează drepturile şi obligaţiile studenţilor este important să fie pus în practică”, a spus ministrul pentru Mediafax.

El a precizat că nu este vorba de amânarea intrării în vigoare a actului pentru că nu a avut un termen limită. „Nu am amânat pentru că nu am avut termen limită. Cred că este necesară validarea de către rectori şi mai cred că este nevoie de o validare a rectorilor nou aleşi”, a explicat ministrul Funeriu.

Ministerul Educaţiei a elaborat acest proiect, premieră în învăţământul superior, în 29 august 2011, el fiind prevăzut în Legea educaţiei. Actul nu a intrat în vigoare, iar studenţii au solicitat în mod repetat acest lucru.

Proiectul prevede, printre altele, principiul participării studenţilor la viaţa academică prin structurile de reprezentare.

Astfel, studenţii, în calitate de membri cu drepturi depline ai comunităţii universitare şi parteneri în procesul educaţional, sunt reprezentaţi în toate forurile consultative, deliberative şi executive din cadrul universităţilor. Reprezentanţii studenţilor în Consiliile Facultăţilor şi în Senatele Universitare sunt aleşi prin votul direct, secret şi universal al tuturor studenţilor de la nivelul facultăţii, respectiv universităţii.

Organizaţiile studenţeşti legal constituite la nivel de facultate/universitate îşi pot delega reprezentanţi de drept în aceste structuri. Procesul de desemnare a studenţilor membri în orice alte structuri consultative, deliberative şi executive se realizează în baza autonomiei universitare şi se stabileşte de către studenţi, prin reprezentanţii aleşi precum şi prin organizaţiile studenţeşti legal constituite.

Instituţiile de învăţământ superior nu pot condiţiona statutul de student reprezentant în funcţie de performanţele academice, prezenţa la cursuri, seminarii şi laboratoare. Cadrele didactice nu se pot implica în procedurile de alegere a studenţilor reprezentanţi, indiferent de nivelul de reprezentare. Intervenţiile se sancţionează conform prevederilor art. 312 din Legea nr. 1/2011;

Legea educaţiei prevede că sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare sunt avertismentul scris, diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licenţă, sau destituirea din funcţia de conducere din învăţământ şi desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Întârzie pensiile în luna mai! Anunțul Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH