„Vremea în capitala Rusiei a devenit în prezent un adevărat test pentru locuitorii săi”, a constatat postul de televiziune NTV care a difuzat imagini cu autoturisme și camioane acoperite cu zăpadă blocate în mijlocul străzilor din Moscova.
Potrivit serviciilor meteorologice din Moscova, stratul de zăpadă va creşte simţitor şi furtuna va continua tot parcursul serii cu lapoviță și rafale puternice de vânt.
Potrivit presei ruse, mai mult de 150 de zboruri aeriene au fost amânate și circa 20 anulate pe cele trei aeroporturi din Moscova, cele mai multe de pe cel mai mare aeroport internațional din capitală, Domodedovo.
„Traficul este blocat pe toate drumurile, în timp ce temperaturile au coborât la minus 8 grade Celsius complicând înlăturarea zăpezii.
„Pentru siguranța dumneavoastră, puneți mașina în garaj (…) și atunci când mergeți pe stradă încercați să ocoliți panourile publicitare mari care riscă să se prăbușească sub greutatea zăpezii”, sfătuiește filiala locală a ministerului pentru situații de urgență, citată de AFP.