Furtună de zăpadă în SUA: Circulaţia a fost interzisă în New York

Furtuna Jonas a paralizat sâmbătă orașul New York unde circulația a fost interzisă, în timp ce aeroporturile, podurile, tunelurile, liniile feroviare și o parte a metroului au fost închise, transmite AFP.
Alina Costache
23 ian. 2016, 22:02
Furtună de zăpadă în SUA: Circulaţia a fost interzisă în New York

După ce s-a abătut asupra New Yorkului în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, furtuna de zăpadă s-a dovedit a avea o intensitate mai puternică decât era așteptat.

Previziunile serviciului național de meteorologie (NWS) anunță un start de zăpadă între 50 și 63 de centimetri la New York, față de 30 până la 45 de centimetri până în prezent.

„Va fi probabil una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă din istoria orașului”, a afirmat primarul New Yorkului, Bill de Blasio.

La începutul după-amiezii, Central Park era acoperit de un strat de zăpadă de peste 37 de centimetri.

Situația s-a deteriorat în cursul dimineții, circulația rutieră fiind interzisă sâmbătă cu începere de la orele 14.30 (19.30 GMT) la New York, dar și în tot sudul statului New York de guvernatorul Andrew Cuomo, cu excepția mașinilor de urgență.

El a mai anunțat că, de comun acord cu guvernatorul din New Jersey, Chris Christie, toate podurile ce fac legătura între acest stat și New York au fost închise.

O decizie similară, efectivă de la orele 16.00 (21.00 GMT), a fost luată pentru liniile feroviare care se îndreaptă spre nord (Metro North) și est (Long Island Rail Road), precum și pentru liniile de metrou care ies la suprafață.

Cele trei aeroporturi din regiune, John F. Kennedy, LaGuardia și Newark (New Jersey), au fost închise complet în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Instrucțiunile au fost, în general, respectate la New York, unde foarte puține mașini au circulat sâmbătă după-amiază.

Mașinile de deszăpezire au întâmpinat dificultăți în curățarea zăpezii din cauza precipitațiilor abundente.

Numeroase magazine au fost închise, iar spectacolele de pe Broadway au fost anulate.

„Nu ieșiți din case decât în caz de urgență”, i-a sfătuit primarul Bill de Blasio pe newyorkezi. Cu toate acestea, mai multe persoane s-au plimbat pe străzi pentru a profita de acest spectacol rar întâlnit, mai scrie AFP.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna din România care a luat fața bucureștenilor sau a timișorenilor. E prima localitate din țară în care toate locuințele vor fi încălzite cu energie geotermală
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație