Meteorologii ANM au emis ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru intervalul 25 iulie, ora 12 – 25 iulie, ora 23 de furtuni violente.
”În Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei și local în zona de munte vremea va fi instabilă. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, potrivit ANM.
Vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat peste 20 l/mp. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă, se va situa în jurul a 29 de grade.
Și după furtuni violente și inundații se întoarce canicula. De sâmbătă vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe însoțite de descărcări electrice -la începutul zilei în extremitatea de sud-est a țării, iar după-amiaza în zona montană. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 de grade, iar cele minime între 14 și 24 de grade, cu valori mai mici depresiuni.
BUCUREȘTI. Vremea se va încălzi și va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
ÎN ȚARĂ
Vremea se va menține călduroasă și mai ales în vestul și sudul țării va deveni caniculară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 37 de grade, iar cele minime între 14 și 24 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
BUCUREȘTI
Vremea va continua să se încălzească și va fi caniculară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.