‘Este vorba despre de a lupta împotriva traficului cu opere de artă în cadrul luptei pentru combaterea finanțării terorismului’, a explicat ministrul în cadrul unui briefing de presă de dinainte reuniunii G20 la nivel de miniștri de finanțe de la Washington, în marja reuniunii de toamnă a FMI și a Băncii Mondiale.
În lupta împotriva finanțării terorismului ‘există un punct slab care este existența porto-franco’, a spus el, reamintind că operele de artă furate în Siria sau în Irak pot fi vândute pentru finanțarea grupării jihadiste Stat Islamic.
‘Aceste porto-franco sunt prezente în anumite țări, mă gândesc în special la Elveția, dar nu numai’, a afirmat Sapin, care a calificat drept ‘opace’ aceste zone unde pot fi depuse opere de artă fără ca autoritățile să fie informate.
‘Îmi doresc să fie introduse reguli de transparență’, a adăugat ministrul, care a pledat în trecut pentru elaborarea unei liste negre a paradisurilor fiscale, măsură acceptată la summitul G20 care s-a desfășurat în China în urmă cu o lună.