Gabriel Berca a recunoscut că i-a promis denunţătorului că îşi va folosi influenţa în Guvern

Fostul ministru Gabriel Berca i-a promis denunțătorului în cauză, în cadrul unor întâlniri publice pe care le-a recunoscut, dar și prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din Guvern pentru alocarea unor fonduri către firma acestuia, se arată în motivarea Curții de Apel Bacău privind decizia de arestare preventivă a fostului ministru de Interne.
Romania TV
27 iul. 2015, 10:22
Gabriel Berca a recunoscut că i-a promis denunţătorului că îşi va folosi influenţa în Guvern

”Coroborând probele de la dosar, judecătorul de drepturi și libertăți constată că în cauză sunt probe suficiente din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârșirii de către inculpatul Berca Gabriel a infracțiunii de trafic de influență constând în aceea că i-a promis martorului denunțător, atât direct, în cadrul întâlnirilor publice pe care le-a recunoscut, cât și prin intermediul lui Banu Mihai, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din cadrul Guvernului României pentru alocarea sumelor necesare plății contravalorii lucrărilor executate la Școala Ardeoani de firma denunțătorului”, se arată în documentul citat de Agerpres.

Potrivit sursei menționate, din declarațiile martorilor din dosar reiese că denunțătorul a solicitat în mod constant alocarea sumelor de bani necesare plății lucrărilor executate la Școala Ardeoani, cererea fiind discutată inclusiv în ședințele de partid, Berca fiind de acord cu ea și asigurând că el și Mihai Banu se vor implica în obținerea fondurilor de la nivel guvernamental.

”Această solicitare a fost discutată inclusiv în ședințele de partid, iar Berca Gabriel a fost de acord cu solicitarea, în sensul că atât el, personal, cât și Banu Mihai se vor implica în obținerea acestor fonduri la nivel guvernamental. Având în vedere funcțiile deținute de Berca Gabriel (senator în Parlamentul României, președinte al organizației județene Bacău a PDL, vicepreședinte la nivel național al PDL), martorul a precizat că acesta era singurul în măsură să rezolve solicitarea lui Rusu Viorel, în timp ce Banu Mihai ar fi putut influența o astfel de decizie la nivel guvernamental doar cu știința și acordul lui Berca Gabriel”, se arată în declarația unui martor prezentă la dosar.

De asemenea, Gabriel Berca a participat la deschiderea anului școlar din 2010, ocazie cu care a fost inaugurată Școala Ardeoani, în acest context el afirmând că se va ocupa personal pentru alocarea fondurilor pentru achitarea lucrărilor executate, se mai arată în documentul citat.

”Deși nu cunoaște exact cuantumul sumelor de bani primite de Banu Mihai de la Rusu Viorel cu știința lui Berca Gabriel, martorul a declarat că este cert că au fost primite astfel de sume de bani de către cei doi pentru finanțarea ‘la negru’ a partidului, iar între banii dați de Rusu Viorel și solicitarea acestuia de a fi alocate fonduri pentru lucrările de la Școala Ardeoani există o legătură directă, întrucât, în toată această perioadă, singura solicitare a lui Rusu Viorel a fost ca partidul, prin Berca Gabriel și Banu Mihai, să-și exercite influența la nivelul Guvernului României”, se precizează în motivarea instanței.

Judecătorii Curții de Apel Bacău apreciază că, din probatoriul administrat în cauză, reiese, ”dincolo de orice dubiu”, că Berca i-a promis martorului denunțător, atât direct, cât și prin intermediul lui Mihai Banu, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din cadrul Guvernului pentru alocarea sumelor necesare plății contravalorii lucrărilor executate la Școala Ardeoani de firma denunțătorului.

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca a fost arestat, vineri, prin decizia Curții de Apel Bacău, hotărârea nefiind definitivă.

Potrivit DNA, Berca, senator la data faptei, este acuzat de trafic de influență, procurorii spunând că, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, acesta, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic să își folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

„Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale”, susțin procurorii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH