Gabriel Cotabiţă, STOP CARDIAC într-un hotel. Artistul a fost RESUSCITAT, dar e în stare CRITICĂ UPDATE

Gabriel Cotabiţă, găsit în stare de inconştienţă într-un hotel din centrul Capitalei. O ambulanţă a intervenit de urgenţă, iar medicii au fost nevoiţi să efectueze manevre de resuscitare. Artistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde i-a fost făcută o coronarografie, care nu a evidenţiat leziuni. 
Romania TV
08 mai 2015, 11:00
Gabriel Cotabiţă, STOP CARDIAC într-un hotel. Artistul a fost RESUSCITAT, dar e în stare CRITICĂ UPDATE

Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 59 de ani, este în stare critică şi respiră cu ajutorul aparatelor, starea sa fiind una critică, după ce i s-a făcut rău într-un hotel din centrul Capitalei.

Un echipaj SMURD a intervenit de urgenţă pentru a-i acorda îngrijiri cântăreţului Gabriel Cotabiţă.

Artistul a căzut inconştient în timpul unor exerciţii fizice pe care le efectua în sala de sport a unui hotel, iar cei aflaţi în jurul său au solicitat ajutorul medicilor. După ce i s-a acordat primul ajutor, Gabriel Cotabiţă a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Citeşte şi GABRIEL COTABIŢĂ, clipe DRAMATICE. Familia a ajuns de urgenţă la spital

Medicul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD, a declarat la România TV că Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator şi a fost resuscitat cu succes. Totuşi, starea sa este una critică, artistul fiind inconştient şi respirând doar asistat.

Este vorba de un stop cardio-respirator resuscitat de echipajele SMURD. A fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru evaluare. Este stabil, dar va fi internat la cardiologie, probabil la Terapie Intensivă. Starea sa este extrem de critică. Nu este conştient, necesită suport ventilator. Se poate întâmpla orice. Trebuie să stabilim cauza care a dus la stopul cardio-respirator. Din câte înţeleg, avea antecedente cardiace, se pare că era suferind cu inima. Era un medic la faţa locului care a iniţiat primele măsuri de prim ajutor. E greu de spus cât a stat în stop cardiac. De la apel până la sosirea echipelor noastre a trecut sub 10 minute”, a declarat Bogdan Opriţa.

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost supus unei coronarografii imediat după internare.

Coronarografia sau angiografia coronariană, este cea mai bună tehnică de diagnosticare a afecţiunii coronariene. Este vorba despre o investigaţie esenţială în explorarea acesteia, prin vizualizarea directă a arterelor coronare, responsabile de angină sau infarct.

În urma acestei intervenţii minim-invazive, s-a stabilit că Gabriel Cotabiţă nu are leziuni pe coronare, rămânând să îi fie investigată activitatea cerebrală.

Astfel, rezultatul coronarografiei la care a fost supus cântăreţul este unul bun. Pacientul este în continuare asistat şi ventilat mecanic.

 

Citeşte şi PRIMA REACŢIE a managerului hotelului în care Gabriel Cotabiţă a fost găsit în stop cardiac

Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, este solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.

Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care „Formaţii rock 5” (cu formaţia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formaţia Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire şi ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viaţa e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formaţia VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formaţia VH2), „Fărâme de tandreţe”, „2” (cu formaţia VH2) şi „25 de ani de nopţi albastre – Best of Gabriel Cotabiţă”.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre