Gabriel Cotabiţă, urmărit penal chiar dacă este în comă

Gabriel Cotabiţă a vrut să anuleze o amendă în valoare de 765 lei pentru o parcare neregulamentară şi a început, în aprilie 2014, un război cu Poliţia Locală a Sectorului 1. Judecătorii au trebuit să ia o decizie, joi, în lipsa artistului.
Alina Costache
22 mai 2015, 07:29
Gabriel Cotabiţă, urmărit penal chiar dacă este în comă

Cotabiţă fusese sancţionat pentru că, la 11 decembrie 2013, şi-a parcat neregulamentar automobilul, marca Dodge, pe Strada Stockholm din Bucureşti. Poliţiştii locali i-au trimis cântăreţului o solicitare, pentru a le comunica cine se afla la volanul automobilului Dodge, care figurează pe numele său, potrivit click.ro.

Cotabiţă a refuzat să le spună oamenilor legii dacă el a condus sau nu automobilul respectiv, parcat neregulamentar, însă tot nu a scăpat de sancţiune. Aşa că a apelat la instanţă pentru a-i convinge pe judecători că amenda este nedreaptă.

CITEŞTE ŞI Ultimul mesaj al lui Cotabiţă pentru fetele lui: „Vă iubesc ca pe…”

În luna septembrie, Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea lui Cotabiţă, dar acesta nu a cedat şi a făcut apel. Îşi dorea să câştige procesul, fiind convins că dreptatea este de partea lui.

„Nu se poate vorbi de iertare, legea e lege pentru toţi. Dar, orice persoană care se consideră lezată de o sancţiune se poate adresa instanţei. În momentul de faţă aşteptăm decizia instanţei, singura care poate decide dacă artistul are dreptate şi trebuie exonerat sau dacă trebuie să achite amenda”, au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.

Ieri, artistul ar fi avut şansa să-i convingă pe magistraţi să-l scape de această sancţiune, însă el are de dus acum o bătălie mult mai grea. Se luptă pentru viaţa sa. De două săptămâni se află în comă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a fost găsit inconştient, într-o sală de fitness.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București