Gabriel Oprea: Nu îmi doresc să fiu premier sub nicio formă

Vicepremierul Gabriel Oprea, care îndeplinește temporar atribuțiile prim-ministrului, a declarat că nu își dorește "sub nicio formă" funcția de premier.
Iulian Tudor
28 iun. 2015, 20:11
Gabriel Oprea: Nu îmi doresc să fiu premier sub nicio formă

Gabriel Oprea a susținut că la baza desemnării sale ca prim-ministru interimar stă faptul că este „bun” în activitatea sa de vicepremier pe domeniul securității naționale, potrivit Agerrpes.

Chiar dacă mi s-a propus sau chiar dacă mi se va propune (să preia funcția de premier — n.r.), discutăm de Victor Ponta, nu îmi doresc să fiu prim-ministru al României. (…) Cred că sunt bun pe domeniul securității naționale. Oamenii mă înțeleg, mă respectă. (…) Cred că îmi fac treaba bine și o pot face și mai bine. Asta îmi doresc. Cred că aici este domeniul unde pot face o treabă foarte bună. Nu îmi doresc să fiu premier sub nicio formă. Cred că sunt bun ca vicepremier pe securitate națională„, a spus acesta, duminică, într-o emisiune de televiziune.

Acesta a mărturisit că și-a dorit în schimb, în trecut, funcția de director al SRI, dar nu și pe cea de director al SIE.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, în 22 iunie, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta.

CITEŞTE ŞI: Ponta: M-am auzit cu Gabi Oprea în fiecare zi

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 20 aprilie 2025. Racii au parte de momente de liniște
Capital.ro
Se interzic cardurile Visa, Mastercard și PayPal? Decizie de la vârful Băncii Centrale Europene. Anunț pentru cei care le dețin
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tradiții la românie, de Paște. Cine intră primul în casă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se schimbă la 5 ani. Vine lege nouă în România pentru acești șoferi pensionari
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât