UPDATE 16.30: Membrii Comisiei Juridice din Senat au dat marţi avizul consultativ pentru reținerea și arestarea senatorului PNL Doina Tudor. Au fost nouă voturi pentru, unul împotrivă și un vot anulat.
UPDATE ora 16.00 Comisia Juridică a Senatului a aprobat, marţi, începerea urmăririi penale în cazul senatorului UNPR Gabriel Oprea, potrivit România TV.
„În timpul mandatului meu nu s-a cumpărat o mașină, ci 5.000 de mașini, toate achiziționate legal prin direcțiile de specialitate. M-am bătut pentru drepturile și dotările Ministerului de Interne, pentru drepturile jandarmilor, polițiștilor, pompierilor și așa mai departe. Ca ministru aveam protecție d ela SPP și o mașină luată în comodat de la o altă instituție care se mai și strica din când în când.
S-a reînființat în cadrul Direcției de Informații și Protecție Internă o subunitate, care se numește Acvila. în acest context, s-a achiziționat în mod legal de către DIPI un autovehicul. Aceasta este toată speța. Mâine voi spune mai multe în plenul Senatului„, a declarat Gabriel Oprea, după ce a fost audiat în Comisia Juridică.
În cazul lui Gabriel Oprea, DNA a cerut începerea urmăririi penale, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI, fostul vicepremier fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Senatorul PNL Doina Tudor a venit, marţi, la Comisia juridică a Senatului însoțită de avocați. Șeful DNA a cerut săptămâna trecută sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia, fiind acuzată de complicitate la luare de mită.
Doina Tudor este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
CITEŞTE ŞI: Doina Anca Tudor a luat cuvântul în Senat în perioada în care spune că era plecată din ţară