„Nu se pune problema să majorăm tariful pentru transportul public de călători. Nu am discutat niciodată să luăm această măsură de dublare sau de triplare a costului biletului pentru a se circula cu autobuzul, cu tramvaiul sau cu troleibuzul ori abonamentul”, a declarat Gabriela Firea.
Directorul general al STB a spus declarat miercuri că preţul biletului de călătorie nu a mai fost majorat de 11 ani.
„Din punct de vedere al tarifelor eu aş spune că suntem pe locul I, adică avem cele mai mici tarife. Este clar însă că nu suntem cei mai costisitori operatori de transport din Europa, costisitori ca preţ de exploatare, ne situăm undeva pe la mijlocul clasamentului. Şi nici măcar nu suntem cei mai costisitori ca valoare a subvenţiei, care de anul trecut se cheamă compensaţie. În orice oraş civilizat unde există transport în comun, municipalitatea este cea care subvenţionează într-o formă sau alta transportul public, pentru că, prin natura sa, acesta nu este profitabil din punct de vedere economic. Nu s-a dovedit profitabil nicăieri, iar unele municipalităţi din Europa au chiar gratuitate absolută la transportul public, deci primăria suportă cheltuielile. Ceea ce nu e cazul la noi”, a spus Andrei Creci, directorul general al STB, într-un interviu pentru Agerpres.