Gabriela Firea anunţă că a fost deschis podul Ciurel: „Finalizarea proiectului a fost întârziată de interese meschine”

Gabriela Firea a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că podul Ciurel a fost deschis circulaţiei. Primarul Capitalei susţine că finalizarea proiectului a fost întârziată de "interese meschine". 
Romania TV
19 sept. 2020, 04:49
Gabriela Firea anunţă că a fost deschis podul Ciurel:

„Începând din această dimineaţă, bucureştenii pot circula pe Ciurel (1 pod hobanat peste Dâmboviţa, 3 pasaje supraterane şi 9 bretele rutiere) care simplifică foarte mult legătura dintre cele două artere – Şoseaua Virtuţii şi Splaiul Independenţei. În etapa a doua a investitiei, pentru care sunt aprobate atât proiectul tehnic, cât şi culoarul de exproprieri, se construieşte drumul expres între Nod Virtuţii şi Autostrada A1”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a susţinut că finalizarea proiectului a fost întârziată de „interese meschine”.

„Din păcate, timp de zece ani această investiţie a stagnat din cauza intereselor meschine, dovedite ulterior şi nelegitime în instanţă, ale unor ONG-işti care acum au tupeul să aspire la funcţiile de primar, al sectorului 6, respectiv al Capitalei”, a spus edilul. 

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea anunţa, joi, că sâmbătă va fi deschis şi dat circulaţiei Podul Ciurel-Nod Virtuţii, cea mai mare lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în Bucureşti. Edilul adăuga că „proiectul, început acum 14 ani, a stat aproape 10 ani în tribunale, o pierdere pentru bucureşteni care se traduce financiar în 10 milioane de euro plătiţi în plus. 90% dintre lucrări au fost realizate în aceşti 4 ani de mandat”.

„Proiectul a costat în final 50 de milioane de euro, deşi ar fi trebuit să coste doar 40. Concret, proiectul Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada A1 a fost iniţiat de Primăria Capitalei încă din anul 2006, când această lucrare a fost declarată de utilitate publică de către CGMB. Lucrările efective au început în anul 2010, dar s-au oprit la scurt timp, pentru că familia Daneş, împreună cu asociaţia şi susţinută de domnul Nicuşor Dan, au dat în judecată Primăria de mai multe ori, sub diferite pretexte, pentru ca podul Ciurel să nu se construiască. Au solicitat pe rând: să se desfiinţeze autorizaţia de construire, să se anuleze în instanţă PUZ-ul de sector. Nu au reuşit, dar s-au pierdut foarte mulţi ani. Instanţa a decis că nu este afectată viaţa de familie a celor care deţin „casa roz” şi nici proprietatea privată”, explica Firea.

Gabriela Firea prezenta şi câteva date tehnice ale proiectului:

„Nod Virtuţii:
Lungime totală – aproximativ 1 kilometru (de trei ori cat Podul Basarab)
Lungime pod hobanat – circa 235 de metri
Înălţime pilon central – 68,2 metri
Număr de structuri – 12 pasaje rutiere şi un pod hobanat
Număr de hobane – 24 perechi de hobane
Pentru realizarea proiectului au fost folosite:
– 66.000 metri cubi de pământ pentru terasamente
– 20.000 metri cubi de balast stabilizat
– 11.000 tone de asfalt
– 40.000 metri cubi de beton
– 5.150 tone tablier şi armătură metalică
– 310 tone oţel pentru hobane
– 13 kilometri de bordură
– 7.5 kilometri de parapete”.

Citeşte şi Firea îl dă în judecată pe Nicuşor Dan: „Va plăti pentru elucubraţiile inventate, pe care şi le-a asumat fără o minimă verificare”

 

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:00. Răsturnare de situație a voturilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”