Gabriela Firea anunţă că proiectul de la Capitală privind decontarea FIV va fi extins la nivel naţional. Se legalizează şi transplantul de la donatori

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat că proiectul pe care l-a lansat la nivelul Capitalei, când era primar, privind decontarea FIV, va fi extins la nivel naţional. Ca o noutate, se legalizează și la noi transplantul de material genetic, de la donatori pentru cuplurile care nu mai au rezervă.
Alina Andrei
09 feb. 2022, 10:55
Gabriela Firea anunţă că proiectul de la Capitală privind decontarea FIV va fi extins la nivel naţional. Se legalizează şi transplantul de la donatori

„M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, pentru a urgenta împreunā proiectele comune în domeniul sănătății și pentru creșterea natalității, pe care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse le realizeazā împreună cu Ministerul Sănătății.

Sprijinirea persoanelor care își doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susținut deloc la început.
Proiectul aplicat în București îl extindem acum la nivel național”, a anunţat Gabriela Firea, pe Facebook.

Cine va putea participa la programul FIV

În Programul comun al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, în colaborare cu Ministerul Sănătății, se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 și 45 de ani.
Cuplurile care aplică pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV și femei singure.

Suma maximă decontată va fi de 4500 de euro. Aceasta include atât tratamentele necesare înainte și după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivā de monitorizare.
Pacientele si partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât și pentru embrio-transfer.

Se legalizează și la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă.

De asemenea, se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialisti.

Citeşte şi: Servicii medicale cu plată în 2022. Ce investigaţii şi analize nu acoperă CNAS

„Proiectul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, în colaborare cu Ministerul Sănătății acoperă astfel toate nevoile cuplurilor care trec printr-o procedură de fertilizare in vitro, astfel încât românii să nu mai fie nevoiți să plătească bani grei în alte țări europene.

Proiectul național privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pornește de la subprogramul Ministerului Sănătății și de la programul aplicat în București în ultimii 4 ani.
Vor fi îmbunătățiri, ca urmare a experienței pe care o avem deja.
Suntem încrezători că succesul pe care l-a avut proiectul FIV în București se va multiplica în curând în toată țara.
FIV “O șansă pentru cuplurile infertile” este un proiect inițiat de mine, acum 4 ani, și votat de consilierii generali PSD, PNL, ALDE, PMP.

Rezultatele celor două proiecte din București, FIV 1 și FIV 2, sunt concrete.
Am făcut fericiți sute de părinți și mii de bunici, unii dintre ei după mulți ani de încercări nereușite.
Mai mult de 500 de copii s-au născut în Capitală în urma acestor două proiecte, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluție”, a transmis Gabriela Firea.

Citeşte şi: Procedurile de fertilizare in vitro ar putea fi decontate de stat de anul viitor

Gabriela Firea s-a declarat dezamăgită de faptul că actuala conducere a Primăriei Capitalei nu a găsit resurse pentru continuarea proiectului “O șansă pentru cuplurile infertile”.

„Răzbunări politicianiste meschine au îngropat fără remușcări un proiect bun, care și-a dovedit eficacitatea și care putea transforma speranțele în realitate pentru mulți părinți și de acum înainte.
În campania electorală, Nicușor Dan a spus că nu va continua acest „proiect populist al lui Firea”. După valul de reacții critice din partea societății civile, a reformulat și a spus, cu jumătate de gură, că va menține proiectul.
De fapt, a „menținut” proiectul dar a alocat bani doar pentru 100 de proceduri, nu pentru cele 1.000 prevăzute. Chiar și așa, nici pentru cele 100 de solicitante nu a asigurat finanțarea totală.
Așadar, nu a anulat proiectul, dar l-a diminuat considerabil, prin lipsa finanțării. Dureros!”, a mai scris Gabriela Firea.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Capăt de drum pentru Călin Georgescu. A venit verdictul: Jocul s-a închis!
Playtech.ro
Regula din parcările supermarketurilor care îți poate aduce o amendă uriașă de 2.000 de lei
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Potra, îndemn la lovitură de stat militară: Arestaţi-i pe toţi şi, dacă generalii voştri încearcă să vă oprească, arestaţi-i şi pe ei.
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Motivul real pentru care BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
George Simion ar putea candida la președinție. Cheia se află la Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari