„Îmi pare rău să o spun, dar este tensionantă”, a declarat Gabriela Firea sâmbătă, la finalul şedinţei CEx de la Neptun, întrebată despre relaţia sa cu preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Întrebată în continuare de jurnalişti dacă problema se poate rezolva, Gabriela Firea a spus că nu are mari speranţe în acest sens pentru că Dragnea o susţine în continuare pe Carmen Dan în funcţia de ministru al Afacerilor Interne.
„Nu ştiu dacă se poate rezolva, depinde foarte mult şi de dumnealui. Eu am fost întodeauna un om al dialogului, dar la cum s-au pus astăzi lucrurile în discuţie şi la cum a fost regia cu doamna Dan, care a scos din dosar xeroxuri cu sms-uri şi convorbiri particulare între doamna prefect şi un domn secretar de stat… Adică totul a fost atât de bine pus la punct şi regizat – şi nu vrea să renunţe la domnia sa –, acum este o breşă, pur şi simplu”, a explicat Firea.