Gabriela Firea insistă să suplimenteze numărul de vouchere pentru biciclete. Propunerea, reintrodusă pe ordinea de zi

Proiectul de hotărâre în baza căruia primarul general, Gabriela Firea, propune suplimentarea cu maximum 25.000 a voucherelor pentru biciclete a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului General al Municipiului București, după ce a fost respins în ședința anterioară.
Filip Stan
08 sept. 2017, 06:48
Gabriela Firea insistă să suplimenteze numărul de vouchere pentru biciclete. Propunerea, reintrodusă pe ordinea de zi

Proiectului de hotărâre i-au fost atașate și rapoartele favorabile adoptate de către comisia economică, cea juridică și cea de ecologie și protecția mediului.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, se arată că suplimentarea de până la 25.000 ar răspunde solicitărilor actuale primite de la cetățeni.

„Proiectul ‘Bicicliști în București’ răspunde nevoilor locale de implicare a comunității în implementarea măsurilor de reducere a poluării adoptate de municipalitate prin folosirea mijloacelor de transport non-poluante”, prevede documentul amintit.

Pe 30 august, CGMB a respins proiectul, care a întrunit doar 26 de voturi, insuficiente față de necesarul de 27.

Pe 30 iunie, CGMB a adoptat un alt proiect, în baza căruia 5.000 de persoane urmează să beneficieze de vouchere în valoare de 500 de lei pentru a putea achiziționa biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot.

Pe 25 iulie, a doua zi după începerea înscrierilor, PMB a decis suspendarea acestora, ca urmare a faptului că au fost procesate 4.136 de cereri depuse la Centrul de relații cu publicul, iar pe adresa de email au fost primite peste 14.500 de solicitări.

Tot atunci, Primăria Capitalei a anunțat că, în funcție de numărul total al cererilor validate, va fi supus aprobării CGMB, în proxima ședință, un proiect de hotărâre prin care să fie suplimentat numărul de vouchere acordat în acest an.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Breaking News. Simion și Gavrilă își depun candidaturile, susținuți de Georgescu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură