Gabriela Firea consideră că Iohannis este un risc pentru pensionari.
„Au trecut luni bune de când domnul Iohannis este în alianță cu cei din PDL și nu avem din partea domniei sale o poziție legată de măsurile de austeritate impuse de cei din PDL în perioada 2010-2012. Cred că o astfel de poziție, fermă, este extrem de importantă. Altfel, putem considera că domnul Iohannis este un risc pentru pensionari.
Cei din PDL au demonstrat că se raportează la pensionari ca la o povară pentru bugetul național, că soluțiile economice înseamnă pentru ei să înghețe și să impoziteze pensii. Dacă domnul Iohannis nu condamnă public aceste politici și nu se dezice de cei care le-au aplicat putem spune că le îmbrățișează. Pentru mine, în problema pensionarilor nu există nuanțe.
Victor Ponta le-a oferit pensionarilor o perspectiva clară pentru viitor. Filozofia impusă de această guvernare a permis să dăm înapoi pensionarilor banii reținuți ilegal de guvernarea PDL, să indexăm pensiile. Știm că mai sunt lucruri de făcut și tocmai de aceea este important ca această filozofie să fie dusă mai departe”, a spus Gabriela Firea.