Gabriela Firea, acuzaţii grave la adresa Monicăi Anisie: „A dat ordin inspectoratelor şcolare să nu colaboreze cu noi”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat la România TV cum vor funcţiona şcolile din Bucureşti începând de mâine, 14 septembrie, şi ce măsuri au fost luate pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.
Romania TV
13 sept. 2020, 16:47
Gabriela Firea, acuzaţii grave la adresa Monicăi Anisie:

„În afară de îngrijorări, trebuie să acţionăm şi să ne organizăm pentru că autorităţile această menire o au. Să lăsăm la o parte tensiunile şi să cooperăm pentru binele copiilor. S-au dezinfectat toate mijloacele de transport în comun, autobuze, tramvaie, troleibuze. Am suplimentat numărul de autobuze şi vreau să anunţ că avem şi trei sectoare care au solicitat să avem autobuze şcolare şi am suplimentat şi aceste linii cu autobuzele şcolare. În ceea ce priveşte aspectul de sănătate, cele 450 de cabinetele de medicină şcolară sunt toate foarte biine pregătite, am verificat, au măşti, dezinfectanţi, viziere, halate de unică folosinţă şi personal medical pregătit să asigure triajul în fiecare dimineaţă.

Eu sunt o promotoare a testării masive a tuturor persoanelor asimptomatice. Putem face acest lucru doar printr-o testare repetată, atât a profesorilor, cât şi a elevilor. S-au deschis deja aplicaţiile. Avem pregătite sute de mii de teste pentru elevi. Suntem pregătiţi să testăm pe toată lumea atunci când este necesar”.

Făcând referire la declaraţiile ministrului Educaţiei din această seară, Gabriela Firea a spus că Monica Anisie este singura care politizează educaţia. „Vreau să vă dau un caz concret. Colegii mei de la Administraţia Spitalelor au luat legătura cu reprezentanţii celor şase inspectorate şcolare de la cele şase sectoare ale Capitalei pentru a le solicita cooperarea în vederea anunţării tuturor cadrelor didactice că se pot testa gratuit prin grija Primăria Capitalei. Răspunsul a fost: nu avem voie să colaborăm cu dumneavoastră. Doamna ministru ne-a ameninţat că ne dă afară. Mai mult decât atât, au transmis profesorilor care s-au interesat de programul acesta că nu se face nicio testare gratuită, că nu e adevărat, că sunt minciuni şi să meargă să se testeze la privat pentru 400 de lei. Vă daţi seama în ce situaţie suntem? A dat ordin inspectoratelor şcolare să nu colaboreze cu noi”, a spus primarul Capitalei la România TV.

„A trebuit să luăm legătura cu asociaţiile de părinţi, de elevi, să informăm pe toată lumea că personalul didactic beneficiază de programul nostru gratuit de testare. Eu le recomand să intre pe site-ul ASSMB ca să se poată testa astfel gratuit”, a mai spus Firea.

Monica Anisie: Haideţi să încetăm să politizăm educaţia 

Monica Anisie a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în momentul acesta avem 12.423 de unităţi de învăţământ care funcţionează în scenariul verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 263 de unităţi în scenariul roşu.

De asemenea, a făcut un apel la societate să nu mai politizeze domeniul educaţiei şi să se axeze pe binele copiilor.

„Aş vrea să fac un apel către societate. Ne aflăm într-o situaţie dificilă şi aş vrea să punem umărul cu toţii la revenirea copiilor la spaţiul şcolii. Copiii îşi doresc să revină, profesorii îşi doresc să-şi vadă elevii. Haideţi să încetăm să politizăm educaţia în aceste momente. E nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educaţie. Lăsând politica deoparte, vom putea avea în spaţiul şcolii copii în siguranţă, profesori pregătiţi”.

Citiţi şi Monica Anisie, anunţ de ULTIMĂ ORĂ: Nicio unitate de învăţământ din 11 judeţe nu se află în scenariul roşu! Veniţi cu încredere!

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre