GAFA ANULUI la Oxford. Celebra universitate şi-a UMILIT public studenţii

Administraţia Universităţii Oxford, din Marea Britanie, a trimis din greşeală, la câteva sute dintre studenţii săi, lista celor mai "slabe elemente ale sale". O veritabilă umilinţă pentru aceşti studenţi, în pofida scuzelor publice prezentate ulterior de responsabili ai universităţii, informează Le Parisien, citat de Agerpres.
Alina Costache
17 ian. 2014, 12:36
GAFA ANULUI la Oxford. Celebra universitate şi-a UMILIT public studenţii

La origine, e-mail-ul urma să furnizeze studenţilor calendarul examenelor viitoare, însă cel trimis conţinea un document Excel care indica numele a 50 dintre cei mai slabi studenţi din campus, cu notele lor obţinute la fiecare dintre materii, explică publicaţia The Guardian.

Rezultatele erau cele de la examenele de dinaintea Anului Nou, menite să determine dacă studentul este pregătit pentru a fi bine clasat la sfârşitul anului universitar. Documentul specifica cele mai proaste note din toată universitatea. Printre studenţii slabi se numără nouă avocaţi şi şase ingineri în devenire, precizează The Telegraph.

Apelul la ordine al Universităţii Oxford, care le cerea elevilor săi „să suprime e-mail-ul precedent ce conţinea inexactităţi„, nu a fost onorat de toţi. Mesajul fatal fusese deja deschis de mai multe sute de studenţi, care nu au aşteptat prea mult înainte de a-l retransmite la toată universitatea şi chiar în afara ei.

Universitatea Oxford s-a împotmolit în scuze, dând asigurări că este vorba de o eroare. Prea târziu, răul a fost făcut, cum explică un student pentru The Telegraph: „Am fost deja destul de dezgustat de rezultatele mele, însă nu credeam că voi fi umilit public. Nu mă mai pot duce la universitate„, a declarat acest student.

Un alt student citat pe această listă a declarat: „La început am încercat să râdem, însă nimeni nu se simte confortabil să vadă că ceva atât de personal a fost împărtăşit cu întreaga universitate„.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?