Florin Cîţu a fost întrebat despre subiectele abordate la întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Transporturilor, ministrul Sănătăţii şi cel al Fondurilor Europene.
„Este o întâlnire pe care am avut-o în contextul planului de reconstrucţie şi reziliere pe care-l pregăteşte România. Prin modul prin care a negociat dommnul preşedinte cu Comisia Europeană, România a primit sau va putea să cheltuiască 80 de miliarde de euro”, a explicat ministrul Finanţelor, la Realitatea Plus.
Ulterior, Cîţu a repetat că ar fi vorba despre un plan de „reziliere”, însă apoi a revenit asupra declaraţiei.
„Acest plan de reconstrucţie şi reziliere… rezilienţă a economiei este planul prin care vom putea aloca aceste resurse în economie. Este un plan care merge foarte în detaliu, pe fiecare minister, pe proiecte.
Ambiţia noastră este de a folosi toţi aceşti bani. Vrem să prezentăm cât mai rapid plan românilor şi Comisiei Europene”, a menţionat Florin Cîţu.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni, cum va folosi România fondurile europene de aproape 80 de miliarde de euro.
„După cum știți, am obținut circa 80 miliarde euro, fonduri europene destinate României pentru următorii 9 ani. O parte importantă din aceste fonduri, peste 30 miliarde euro, o vom folosi pentru a accelera revigorarea economică post-pandemie. Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în aprilie 2021 și vor exista anumite condiții în utilizarea fondurilor. Este vorba în principal de asigurarea reformelor structurale, de tranziție climatică. Toate acestea sunt necesare pentru a permite economiei să se dezvolte durabil. Fondurile la care mă refer, pe lângă cele accesate în mod normal, reprezintă o oportunitate istorică de a moderniza România cu autostrăzi, programe de digitalizare etc. Sunt fonduri care vor permite investiții majore în educație și sănătate”, a spus Klaus Iohannis.