Gafa făcută de Nicolae Ciucă la întâlnirea cu investitorii străini. Premierul a inventat un nou cuvânt în limba română, în timpul discursului de la forumul organizat de Consiliul Investitorilor Străini.
Nicolae Ciucă a declarat în cadrul forumului privind investiţiile străine că nu se pune problema ca pachetul de 17,3 miliarde de lei să nu fie „siguranțat” din punct de vedere al alocărilor financiare.
Premierul a făcut noi precizări privind pachetul de măsuri de sprijin pentru economie, în valoare de 17,3 miliarde de lei.De asemenea, a amintit că Guvernul a adoptat deja săptămâna trecută ordonanța de urgență prin care se vor aloca 1,77 miliarde de lei pentru compensarea creșterii prețurilor la materialele de construcții și cu forța de muncă.
„Diferența până la 5,2 miliarde lei, este aici dl ministru Boloș – împreuna cu dumnealui am discutat și în foarte scurt timp vom veni cu alta ordonanță de urgență care să completeze cadrul de reglementare astfel ca 3,5 miliarde lei sa fie accesati din fonduri europene la dispozitie și în felul acesta să scadem presiunea pe buget.
Domnul ministru Câciu aici de față răsuflă ușurat că putem sa gestionam aceste fonduri și să ne asigurăm că acești bani există. Deci nu se pune problema în acest moment că am luat o decizie, am stabilit un pachet de măsuri care să nu fie siguranțat din punct de vedere al alocărilor financiare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la forumul organizat de investitorii străini, potrivit Hotnews.
Premierul a mai spus în cadrul intervenției că în primele 2 luni din acest an s-a constatat o creștere a investițiilor străine cu 10% față de perioada similară a anului trecut, la peste 900 milioane de euro.
Despre pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde de lei, Ciucă a precizat că 60% din acest pachet merge către investiții și 40% către măsurile sociale pentru că avem nevoie să protejăm populația vulnerabilă.
Citeşte şi Nicolae Ciucă promite stabilitate politică: românii nu au nevoie de gâlceavă”