GALA BUTE: Rudel Obreja, acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală

Fostul președinte al Federației Române de Box (FRB) Rudel Obreja, reținut de procurorii DNA în dosarul privind gala în care a boxat Lucian Bute la București, în iulie 2011, este urmărit penal pentru spălare de bani, evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
Alina Costache
03 feb. 2015, 12:07
GALA BUTE: Rudel Obreja, acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat de presă emis, marți, de DNA, procurorii anticorupție efectuează acte de urmărire penală față de Rudel Obreja, care la data faptelor era reprezentant al SC Europlus Computers SRL și președintele Federației Române de Box, pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare de bani, două infracțiuni de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

În același dosar mai sunt cercetați Cornel Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alții, Ștefan Lungu, la data faptelor consilier personal al ministrului al Dezvoltării Regionale și Turismului Udrea Elena, fost administrator al SC Last Time Studio SRL, cu privire la infracțiunea de trafic de influență, Gheorghe Nastasia, la data faptelor secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu privire la infracțiunea de luare de mită, Miron Dorel Gardean, acționar majoritar și administrator al SC Termogaz Company SA, cu privire la infracțiunile de cumpărare de influență și instigare la abuz în serviciu, Adrian Gardean, reprezentant al SC Termogaz Company SA, cu privire la infracțiunea de cumpărare de influență, și Miron Lupulescu, director general al SC Termogaz Company SA, cu privire la infracțiunile de cumpărare de influență, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani și evaziune fiscală.

ACUŢAŢIILE DNA ÎN DOSARUL GALA BUTE:

OBREJA RUDEL, la data faptelor reprezentant al S.C. Europlus Computers S.R.L şi preşedintele Federaţiei Române de Box, cu privire la infracţiunile de două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală
CORNEL RESMERIŢĂ, primarul municipiului Lupeni, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii 
LUNGU ŞTEFAN, la data faptelor consilier personal al ministrului al Dezvoltării Regionale şi Turismului Udrea Elena, fost administrator al SC Last Time Studio SRL, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă
GHEORGHE NASTASIA, la data faptelor secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la infracţiunea de luare de mită 
GARDEAN MIRON DOREL, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu
GARDEAN ADRIAN, reprezentant al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă 
LUPULESCU MIRON, director general al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală 

Măsuri preventive dispuse de DNA:

  • Faţă de cele anterior menţionate, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 2 februarie 2015, a inculpaţilor OBREJA RUDEL, CORNEL RESMERIŢĂ, LUNGU ŞTEFAN şi GHEORGHE NASTASIA.
  • La data de 3 februarie 2015, inculpaţii OBREJA RUDEL şi CORNEL RESMERIŢĂ urmează să fie prezentaţi instanţei competente, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
  • Cu privire la inculpaţii LUNGU ŞTEFAN ŞI NASTASIA GHEORGHE, procurorii au propus măsura arestului la domiciliu. 
  • Faţă de inculpaţii GARDEAN ADRIAN, GARDEAN MIRON şi LUPULESCU MIRON s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligaţia de a nu părăsi ţara pe perioada măsurii.
  • Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 
  • Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Potrivit DNA, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1.În cursul anului 2011, inculpatul Nastasia Gheorghe, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (M.D.R.T.), i-a solicitat lui Gardean Adrian, reprezentantul în fapt al societăţii Termogaz Company S.A., un procentaj de aproximativ 10% din valoarea plăţilor încasate de această societate, în schimbul promisiunii că va facilita aprobarea finanţărilor pentru lucrările executate de societate în cadrul programului „Schi pentru România”.
Nastasia Gheorghe a indicat lui Gardean Adrian că această sumă, de circa 3.000.000 lei, trebuie să o plătească societăţii lui Rudel Obreja, Europlus Computers S.R.L., cu titlu de sponsorizare pentru Gala Bute.
S.C. Termogaz Company S.A. este o societate specializată în lucrări de construcţii, care a încheiat în perioada 2010 – 2011 mai multe contracte de achiziţie publică finanţate din fondurile M.D.R.T. prin programul „Schi în România”. Cele mai importante contracte aveau ca obiect amenajarea domeniilor schiabile din zonele turistice Gutâiul Doamnei (gestionat de UAT Cavnic) şi Straja (gestionat de UAT Lupeni), precum şi a unei pârtii de teleschi în oraşul Borsec. În perioada respectivă, veniturile societăţii ar fi fost reprezentate în cea mai mare măsură, din plăţile efectuate din fonduri publice.

2. În cursul anului 2010, inculpatul Lungu Ştefan, care îndeplinea la acel moment funcţia de consilier personal al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit suma totală de 695.367,06 lei, în două tranşe, de la inculpaţii Gardean Adrian, Gardean Miron şi Lupulescu Miron, reprezentanţi ai S.C. Termogaz Company S.A, în schimbul promisiunii că va determina funcţionarii din conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să aprobe finanţarea unor contracte de lucrări încheiate de societatea respectivă cu mai multe unităţi administrativ teritoriale.
Suma de 695.367,06 lei, primită de inculpatul Lungu Ştefan, reprezintă 10% din suma finanţată de minister, iar pentru a ascunde natura acestor plăţi au fost întocmite mai multe contracte fictive de achiziţie, prin care o societate controlată de Lungu Ştefan, SC Last Time Studio SRL, a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia, cu scopul exclusiv de a majora artificial preţul produselor şi de a transfera diferenţa în patrimoniul inculpatului.
De altfel, în urma unui control efectuat de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală la societăţile implicate, a reieşit că SC Last Time Studio SRL a fost o firmă interpusă, care nu a efectuat transport, montaj sau un alt serviciu care să justifice creşterea de peste 5 ori a preţului.

3. La data de 11.11.2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale M.D.R.T., având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.
Inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni.
Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21.12.2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei „Galei Bute”.
Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19.09.2013.

4. La data de 22.12.2011, între S.C. Termogaz Company S.A., reprezentată de inculpatul Lupulescu Miron, şi S.C. Europlus Computers S.R.L., reprezentată de inculpatul Obreja Rudel, s-a încheiat un contract având ca obiect prestarea de serviciilor de publicitate şi consultanţă în cadrul galelor sportive, estimate a fi organizate de prestator în luna februarie 2012. În aceeaşi dată, SC Europlus Computers S.R.L. a emis o factură în valoare de 3.000.000 lei, care a fost achitată integral de S.C. Termogaz Company S.A. la data de 28.12.2011.
Din probele administrate în cauză a rezultat că această operaţiune a avut caracter fictiv, scopul real fiind de a ascunde transferul fondurilor obţinute de la M.D.R.T. prin infracţiunea de abuz în serviciu descrisă anterior.
Totodată, prin înregistrarea operaţiunii în contabilitatea S.C. Termogaz Company S.A. ca o cheltuială deductibilă, au fost diminuate în mod nelegal obligaţiile datorate de societate către bugetul de stat cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit, fiind produs un prejudiciu în valoare totală de 967.743 lei.

5. În perioada octombrie 2011 – august 2012, Obreja Rudel a realizat demersuri pentru a obţine înscrisuri emise de societăţile tip fantomă SC Biovros SRL şi SC Egeo Pro Market SRL care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea S.C. Europlus Computers S.R.L.
În acest mod, a fost diminuat impactul fiscal al tranzacţiilor fictive încheiate cu Termogaz Company, în urma cărora acumulase obligaţii semnificative de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate şi a profitului obţinut, şi a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 lei (646.838 lei pe relaţia cu Biovros şi de 90.669 lei pe relaţia cu Egeo Pro Market).
Sumele obţinute prin tranzacţiile încheiate cu Biovros S.R.L. au fost retrase în numerar de persoanele care controlau în fapt firmele fantomă şi au fost restituite lui Obreja Rudel, fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Scandalul conjugal dintre Petre Daea și soția sa. Decizie neașteptată a instanței
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Bill Clinton externat din spital după un episod gripal
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?