GALA UNITER 2017: 10 premii, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi la Gala UNITER, care va avea loc la Timişoara

Zece premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi luni, 8 mai, la Teatrul Naţional din Timişoara, unde va avea loc cea de-a 25-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER),
Filip Stan
06 mai 2017, 12:44
GALA UNITER 2017: 10 premii, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi la Gala UNITER, care va avea loc la Timişoara

Uniunea Teatrală din România organizează în 8 mai, cea de-a 25-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, care se desfăşoară, în premieră, la Timişoara, pe scena Teatrului Naţional din oraş.

Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin această gală se arată „respectul faţă de valorile culturale ale teatrului”.

„La 25 de ani de viaţă, sărbătorim Gala UNITER la Timişoara, oraşul schimbărilor profunde în istoria ţării, viitoarea Capitală Culturală Europeană. Gala are un potenţial care nu a putut fi până acum negat, este vorba de respectul faţă de valorile culturale atât de cunoscute ale teatrului. Eu am îmbătrânit cu Gala, am început-o pe când aveam 50 de ani, am ajuns la 75 şi merg înainte cu ea. Am reuşit să călătorim cu Gala prin oraşe din ţară cu substanţă culturală, prin instituţii teatrale frumoase, iar în acest an am ajuns la Timişoara, într-un teatru de tradiţie, într-o clădire istorică”, a afirmat Ion Caramitru.

La rândul său, directorul Teatrului Naţional din Timişoara, Ada Hausvater, a declarat că „nu conteată premianţii, nu contează nominalizaţii, contează competiţia”.

„Gala împlineşte 25 de ani, mulţi ani de continuitate şi o mare responsabilitate pentru ce a fost. De asemenea, noi toţi avem o mare responsabilitate pentru ce va fi. Nu contează premianţii, nu contează nici nominalizaţii, contează competiţia. Simt că teatrul şi cultura sunt susţinute la Timişoara”, a precizat Hausvater.

Prezent la conferinţa de presă, primarul Nicolae Robu i-a propus lui Ion Caramitru să organizeze şi ediţia din anul 2021 a Galei UNITER în oraş, pentru că atunci Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană.

„Timişoara trebuie să dovedească, nu numai să pretindă, că este cu un oraş cu un puls cultural puternic. Apreciez, în principiu vorbind, preocuparea pentru identificarea şi recunoaşterea răsplatei excelenţei. Dacă nu avem o astfel de preocupare, şansele de a fi performanţi în orice domenii sunt mici. Ne mândrim că în această clădire în care ne aflăm (n.r. Opera Naţională Română) funcţionează foarte bine patru instituţii culturale: Opera Română şi trei teatre: naţional, de stat german şi de stat maghiar. În 2021 vom fi Capitală Culturală Europeană. Haideţi să ne propunem ca şi Gala Premiilor UNITER din 2021 să aibă loc tot la Timişoara, s-ar potrivit să se întâmple un astfel de eveniment aici”, a declarat Nicolae Robu.

Zece premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe la Gala Premiilor UNITER. Evenimentul are loc luni, 8 mai, începând cu ora 21.00, la Teatrul Naţional din Timişoara.

Câştigătorii ediţiei cu numărul 25 vor fi aleşi de un juriu format din Alexandru Darie (regizor), Luana Drăgoiescu (scenograf), Dana Dogaru (actriţă), Florica Ichim (critic) şi Maria Sîrbu (jurnalist cultural).

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului UNITER sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Gala UNITER este organizată şi cu sprijinul financiar al Primăriei Timişoara, care a alocat 500.000 de lei pentru acest eveniment.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol