Galeriile şi-au făcut încălzirea: Bătaie CRUNTĂ între ultraşii Stelei şi cei ai lui Dinamo

CSA Steaua București a învins pe Dinamo București cu scorul de 28-20 (18-10), luni seara, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Derby-ul a fost precedat de o bătaie între galerii. 
Daniel Spătaru
10 feb. 2014, 21:41
Galeriile şi-au făcut încălzirea: Bătaie CRUNTĂ între ultraşii Stelei şi cei ai lui Dinamo

Înainte de meciul direct dintre Steaua și Dinamo din etapa a 16-a Ligii Naţionale de handbal masculin, jucat la sala Apollo, două grupuri de suporteri ai celor două echipe s-au luat la bătaie în apropiere de Piaţa Bobocica din zona Vitan. Forțele de intervenție nu au fost suficient de prompte încât să intevină la timp, astfel că s-a lăsat cu ceva scandal. După intervenția Jandarmeriei, organizatorii au decis ca în sală să le fie permis accesul doar susţinătorilor gazdelor, adică steliștilor, scrie fanatik.ro.

Steaua a câștigat clar derby-ul de tradiție al handbalului masculin românesc, deși Dinamo este considerată echipa mai valoroasă. Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare a ratat șansa de a urca pe podium.

În fața a circa 700 de spectatori, Dinamo a evoluat mai bine în debutul jocului și a condus cu 2-0 (min. 5), 3-1 (6), 4-3 (8) și 9-7 (16). În acest moment meciul a luat o turnură neașteptată, steliștii marcând gol după gol pe contraatac, în timp ce Dinamo nu a mai reușit să puncteze decât o singură dată până la pauză. Steaua a marcat nu mai puțin de șapte goluri la rând, pentru 14-9 (26). După ce Dinamo a înscris un gol, steliștii au avut o nouă serie de șase goluri la rând, scorul ajungând la 20-10, în debutul reprizei secunde (33). Dinamo a avut o zvâcnire de orgoliu, concretizată în patru goluri consecutive, 20-14 (40), dar Steaua a refăcut diferența la scurt timp. Dinamo a mai forțat o dată, însă nu a reușit decât să se apropie la șase goluri (26-20). Steaua a câștigat în cele din urmă cu 28-20.

De remarcat că ”veteranul” Laufceac a apărat în acest meci trei aruncări de la 7 metri (Șandru — 2, Nicolae — 1).

La Steaua au evoluat: Ștefan Laufceac, Adrian Țenghea — Marius Szoke (3 goluri), Andrei Cian (4), Aurel Gabriel Florea (5), Alex Juverdianu (2), Ionuț Georgescu (2), Ștefan Birtalan jr (2), Ciprian Bogdan Vancea (2), Lucian Arsene, Iulian Stamate (4), Didi Hrimiuc (2), Vlad Ștefan (1), Ionuț Nistor (1). Antrenor: Viorel Mazilu.

Dinamo: Darius Makaria, Florin Dragomir — Alexandru Dimache (4), Florin Nicolae, Ciprian Șandru (7), Dan Andrei Savenco (1), Dorin-Marian Purcărea, Laurențiu Nițu, Marian Viorel Răpciugă (1), Marius Mocanu (1), Răzvan Răpciugă (1), Liviu Mironescu, Adrian Băluț (5), Adrian Chiruț. Antrenor: Sebastian Bota.

Înainte de meci a fost omagiat fost handbalist Marian Cozma, de la a cărui moarte s-au împlinit 5 ani pe 8 februarie.

În clasament, pe primul loc se află HCM Constanța, cu 44 puncte, urmată de ACS Potaissa Turda, 41 p, Știința Municipal Dedeman Bacău, 34 p, Dinamo, 32 p, Energia Rovinari, 30 p, HC Odorhei, 25 p, iar Steaua a urcat de pe 9 pe 7, cu 18 p.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna în care se mută bucureșteni aproape în fiecare zi. E fix lângă Capitală și traiul e la fel ca în California. Infrastructură bună, se ajunge imediat în oraș, școlile sunt noi și există magazine mari
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI