Gary Brooker, solistul trupei rock din anii 1960 Procol Harum, a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani, a anunțat casa sa de discuri, informează Agerpres, care citează BBC.
Cântăreţul născut la Londra a condus trupa Procol Harum de-a lungul istoriei sale de 55 de ani, fiind coautor şi interpret al celei mai faimoase melodii a acesteia, “A Whiter Shade Of Pale” din 1967.
Tragedia imensă din viaţa lui Reghecampf. Fiica sa, Ana Lisa, avea doar un an când a murit: „Așa am pierdut-o!” VIDEO
Brooker a fost numit Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în 2003, iar “A Whiter Shade Of Pale” a fost introdusă în categoria dedicată single-urilor celebre din Rock and Roll Hall of Fame, în 2018.
Gary Brooker a murit sâmbătă, în locuinţa sa, în urma cancerului, a declarat trupa într-un comunicat.
“Lumina orice încăpere în care intra, iar bunătatea lui faţă de o familie multilingvă de fani a fost legendară”, au scris membrii trupei. “S-a remarcat prin individualitatea, integritatea şi, uneori, excentricitatea sa încăpăţânată. Inteligenţa lui mordantă şi apetitul pentru ridicol l-au făcut un povestitor de nepreţuit”, au adăugat ei.
Regele muzicii de la Bollywood a murit. Compozitorul Bappi Lahiri a avut COVID în aprilie 2021
Brooker a concertat în turnee alături de Eric Clapton şi Ringo Starr şi a cântat cu Sir Paul McCartney, Bill Wyman, George Harrison, Alan Parsons Project şi multe alte nume mari ale scenei muzicale.
Gary Brooker avea doar 14 ani când a pus bazele primei sale trupe, The Paramounts.