Romeo şi-a ieşit din minţi când a văzut că partenera sa, Julieta, a încercat să îl sărute pe îngrijitorul Serghei prin geamul cuştii.
Romeo a creat chiar şi o diversiune. A agresat-o întâi pe Julieta, iar când Serghei a intrat în cuşcă pentru a-i despărţi, s-a năpustit pur şi simplu asupra lui. L-a muşcat de mână şi de ureche, smulgându-i o bucată din ea, şi i-a învineţit un ochi.
Serghei a reuşit să iasă, din fericire, din cuşcă, şi a fost dus la spital pentru îngrijiri şi operaţii. Meicii au făcut tot posibilul să salveze ce-i mai rămăsese din ureche şi din degete.
Coducerea grădinii zoologice a apreciat că Serghei a fost rănit din cauza propriei neglijene, întrucât nu ar fi trebuit să intre în cuşcă, cimpanzeii putând fi pe cât de simpatici, pe atât de periculoşi. Doar că Serghei ţine foarte mult la amândoi, deoarece îi îngrijeşte de 6 ani. „Când Julieta m-a sărutat prin sticlă, Romeo s-a înfuriat. Cred că m-a atacat din gelozie”, a spus bărbatul.
Sursa: The Sun