Generalul (r) Mircea Chelaru: Consider că am procedat legal, MApN trebuia să mă tragă de mânecă

Generalul în rezervă Mircea Chelaru a declarat miercuri, la ieşirea din sediul DNA, că în opinia sa a procedat corect atunci când a cumpărat locuinţa de serviciu, arătând că MApN avea la dispoziţie organisme specializate care îl puteau "trage de mânecă" dacă existau nereguli.
Iulian Tudor
17 apr. 2013, 12:59
Generalul (r) Mircea Chelaru: Consider că am procedat legal, MApN trebuia să mă tragă de mânecă

Chelaru s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde procurorii militari i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile ce i se aduc în dosarul în care este cercetat alături de alţi generali, de fostul ministru al Apărării Cornel Dobriţoiu şi de alte persoane cu funcţii de conducere în MApN.

La ieşirea din sediul Direcţiei, Mircea Chelaru a arătat că anchetatorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv „faptul că am cumpărat o locuinţă fără a fi respectate normele legale în vigoare”, şi a spus că va reveni la DNA împreună cu un avocat, pentru a da declaraţii.

Întrebat de contextul în care a cumpărat casa, Chelaru a precizat că a locuit foarte mulţi ani, împreună cu soţia sa şi cei trei copii, într-un apartament de două camere de aproximativ 50 de metri pătraţi. El a mai arătat că, după ce unul dintre copii săi a împlinit 21 de ani, a hotărât să-i lase acestuia apartamentul şi că abia ulterior a decis să cumpere casa de la MApN.

Chelaru a arătat că existau organisme abilitate în Ministerul Apărării care îl puteau atenţiona dacă existau nereguli privind modul de semnare şi întocmire a contractului de cumpărare a locuinţei. El a mai precizat că nu i-a cunoscut pe cei care s-au ocupat de întocmirea documentaţiei în acest caz şi că nu ar fi apelat la aceştia dacă i-ar fi cunoscut.

În acelaşi dosar, s-au prezentat la DNA, miercuri, generalii Sergiu Medar şi Gheorghe Rotaru, care au fost citaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, procurorii punându-le în vedere că pot da declaraţii.

Tot miercuri a fost la DNA şi generalul Constantin Năstase, acesta spunând că nu vrea să facă niciun fel de declaraţii despre citarea sa de către procurorii anticorupţie.

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalilor Medar şi Rotaru în dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu, în care a fost pus sub învinuire şi fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu.

Generalul Sergiu Medar a fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate în primii doi ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu. În perioada 1999 – 2005, Medar a fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.

Generalul Gheorghe Rotaru a fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA) şi consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu.

În dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu mai sunt urmăriţi penal fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi generalul Traian Pigui.

Corneliu Dobriţoiu a fost marţi la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, marţi, că în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu a fost începută urmărirea penală în acest dosar întrucât a închiriat şi ulterior a cumpărat, la un preţ subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la MApN, folosind declaraţii false. Corneliu Dobriţoiu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii.

Generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, potrivit DNA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte